1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Sute de imobile din Bucuresti se pot prabusi in cazul unui dezastru. Ce faci in caz de cutremur?

349 de cladiri din Bucuresti sunt incadrate in clasa I de risc seismic (constructii cu risc ridicat de prabusire la cutremurul de proiectare corespunzator starii limita), cu o cladire mai putin fata de raportul anterior, conform AMCCRS - Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic - care a publicat pe site lista actualizata a imobilelor expertizate tehnic din punctul de vedere al riscului seismic.

Lista a fost actualizata la sfarsitul lunii iunie a.c..

In acelasi timp, 363 de imobile au fost incadrate in clasa a II-a de risc seismic (constructii care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradari structurale majore, dar la care pierderea stabilitatii este putin probabila), iar in clasa a III-a (care include cladiri care, sub efectul cutremurului de proiectare, pot prezenta degradari structurale care nu afecteaza semnificativ siguranta structurala, dar la care degradarile nestructurale pot fi importante) se afla 114 cladiri (+2 cladiri fata de raportul precedent).

Numarul imobilelor incadrate in clasa a IV-a de risc seismic (corespunzator constructiilor la care raspunsul seismic asteptat este similar celui obtinut la constructiile proiectate pe baza prescriptiilor in vigoare) s-a mentinut la 9.

De asemenea, sunt 95 de imobile consolidate, dintre care unele sunt doar partial consolidate.

Alte 1.558 de imobile se afla pe lista celor expertizate tehnic plasate in categorii de urgente.

Totodata, mai sunt 145 de imobile expertizate tehnic din punct de vedere al riscului seismic neincadrate in categorii de urgenta sau in clase de risc seismic corespunzatoare.

Actualizarea listelor existente se face periodic, in functie de eventuale modificari ale legislatiei, dar si utilizand informatiile transmise de catre proprietari, dupa ce acestia consulta si identifica eventuale erori pe lista publicata. Actualizarea consta in corectarea unor date de identificare ale imobilelor privind anul construirii, numarul de niveluri, numarul de apartamente din imobil si noi incadrari intr-o clasa de risc seismic.

AMCCRS - Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic a fost infiintata de Primaria Capitalei. Administratia are ca obiectiv de activitate reducerea riscului seismic al constructiilor existente in Municipiul Bucuresti, in contextul atenuarii efectelor unui potential cutremur si actioneaza pentru realizarea masurilor de interventie la constructiile care prezinta niveluri insuficiente de protectie la cutremure.

SFATURI in caz de cutremur:
  • Incearca sa ramai calm!
  • Ramai in interiorul casei. Nu folosi lifturile sau scarile in timpul cutremurului!
  • Evita sa stai in apropierea rafturilor, mobilierului inalt sau corpurilor suspendate.
  • Stai departe de ferestre, usi glisante din sticla si oglinzi.
  • Nu sta niciodata sub balcon. Nu iesi pe balcon sau pe terasa.
  • Daca te afli in bucatarie, opreste gazul si indeparteaza-te de aragaz.
  • Stai sub un corp de mobilier solid, tocul unei usi sau sub o grinda.
  • In lipsa unui loc sigur, acopera-ti capul si stai ghemuit intr-un colt interior al incaperii.
  • Cand parasesti locuinta, ia cu tine actele de identitate, un mijloc de iluminat cu baterii, medicamente, bani, haine de schimb etc.
  • Pregateste un kit de supravietuire in caz de cutremur. Tine-l intr-un loc accesibil.

Cutremurul, risc major in Romania


Cutremurele se numara, alaturi de inundatii si alunecari de teren, printre cele trei riscuri catastrofale la care este expusa cel mai mult Romania, in cazul unui astfel de eveniment Bucuresti numarandu-se printre zonele urbane unde se vor inregistra cele mai multe pagube.

Pentru protectia financiara a locuintelor impotriva celor trei riscuri catastrofale - cutremure, inundatii si alunecari de teren - a fost dezvoltat sistemul asigurarilor obligatorii de locuinta, administrat de societatea privata PAID Romania - Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale. De asemenea, cei care doresc sa isi protejeze locuinta impotriva unor riscuri suplimentare si contra unei sume mai mari, pot opta, pe langa asigurarea obligatorie PAD, si pentru o polita facultativa.

In ciuda pericolelor la care sunt expuse cele 9 milioane de locuinte din Romania, gradul de asigurare ramane si la inceputul acestui an sub 20%. La sfarsitul lunii iunie 2019 erau active la nivel national 1.715.914 de asigurari obligatorii de locuinte (polite PAD), in crestere comparativ atat cu aceeasi luna a anului trecut cat si fata de luna precedenta, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale - PAID Romania, societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor. Totodata, gradul de cuprindere in asigurare a urcat putin la 9,11% in iunie, de la 19,03% in mai 2019.

Reamintim ca incheierea unei asigurari obligatorii impotriva dezastrelor naturale (polita PAD) nu este permisa in cazul locuintelor din cladirile cu bulina rosie.