1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Adrian MARIN: Pandemia a schimbat ...

Adrian MARIN: Pandemia a schimbat comportamentul si atentia consumatorului

"In aceasta perioada, consumatorul ne-a aratat foarte clar ca si-a schimbat comportamentul si atentia. Este evident ca in criza se schimba perceptia riscurilor", a declarat, pentru publicatiile XPRIMM, Adrian MARIN, CEO, GENERALI Romania.

"Clientii sunt mult mai atenti la conditiile de asigurare din polite, sunt mult mai focusati pe viteza, pe digitalizare, pe un raspuns cat mai rapid, iar pentru ei este evident ca noi trebuie sa facem tot ce putem ca sa fim cat mai aproape. Noi mapam aceste comportamente si speram in continuare sa fim alaturi de ei", a spus recent Adrian MARIN, in cadrul emisiunii XPRIMM Time for Business "2020 - Un moment de relansare a pietei asigurarilor?".

"Suntem inca o piata dominata de auto si riscuri Property, dar vin din spate si riscuri legate de sanatate la care clientii sunt tot mai atenti", a mai spus el.

Conform acestuia, in aceasta perioada marcata de pandemia COVID-19 se remarca si o prudenta mai mare asupra bugetelor, fiecare persoana este mai atenta la cat, unde si cum consuma.

Adrian MARIN a mai aratat ca la GENERALI personalul este pregatit pentru a face fata noilor provocari si pentru a se adapta la noile tendinte, precum digitalizarea. El a mai precizat ca semnatura electronica este utilizata de toti agentii GENERALI , compania fiind intr-un stadiu avansat privind implementarea semnaturii electronice pe tot fluxul cu brokerii.

El a mai spus ca societatea pe care o conduce a fost pregatita sa isi poate desfasura activitatea de la distanta dinainte sa apara pandemia COVID-19. "Noi, la GENERALI, am avut sansa prin nesansa, in sensul ca in ultima zi a anului trecut am avut un exercitiu real de business continuity plan, cand nu a mai mers niciun sistem dupa un incendiu in sediul central. Exercitiul a pregatit foarte usor COVID-ul, astfel incat work from home era bine instalat intr-o anumita forma, dar nu aveam curajul sa o facem".

CEO-ul GENERALI Romania sustine ca industria trebuie sa priveasca catre viitor, catre eficientizare.

Mai multe declaratii gasiti in video de AICI.