O schimbare de strategie - Tendinte - Asigurari - Totul despre asigurari - Piata asigurarilor...



Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorUnde Ma Asigur?Despre asigurariEvenimentePublicatiiTV & Radiowww.pensiileprivate.ro
 Ghid Asig 
 Produse de asigurari 
 Dictionar 
 Lex 
 Sondaje 
 Tendinte 
 Carti 
 Puncte de vedere 
 Specialistul LIMRA in asigurari de viata 


















RFI

Tendinte

Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

O schimbare de strategie


O gama variata de probleme cu care se confrunta societatea moderna este rezolvata, mai usor, printr-o stransa colaborare intre autoritatile publice si sectorul privat, iar industria asigurarilor poate si trebuie sa aiba un rol extrem de important in cadrul unui parteneriat de acest tip.

Aceasta, mai ales, in contextul in care intensitatea in crestere a dezastrelor naturale duce la exacerbarea costurilor de reducere a efectelor catastrofelor pe care trebuie sa le suporte domeniul public, in special in tarile dezvoltate unde rata de penetrare a asigurarilor este inca deosebit de redusa.

Astfel, daca ne raportam la anul 2007, un numar de 335 de catastrofe naturale care au avut loc in intreaga lume au produs pierderi economice de 64 mld. USD, dintre care doar 24 mld. USD, suportate de asiguratori. Restul de 40 mld. USD a trebuit suportat de persoane fizice, juridice si, in special, de autoritati.

In tari cu o putere financiara redusa, un eveniment catastrofal poate duce la cresterea deficitului si a datoriei publice, avand in vedere ca bugetul de stat trebuie sa finanteze atat eforturile de ajutorare imediata a victimelor, cat si reconstructia infrastructurii publice. Spre exemplu, in Turcia, un cutremur care a avut loc in 1999 a provocat pierderi de 11% din PIB, in timp ce un seism din 1986 a produs, in El Salvador, pagube care echivalau cu 37% din PIB.

Estimarile sunt pesimiste si pentru regiunea din care face parte Romania.
Astfel, tarile din Balcani au o capacitate de acoperire de 1-2% a pagubelor cauzate de riscurile catastrofale. Spre exemplu, Banca Mondiala prognozeaza ca, in Sofia, in eventualitatea unui cutremur, valoarea daunelor s-au putea ridica la 2,5 mld. USD, iar in cazul unui cutremur de anvergura nationala, autoritatile vor cheltui aproximativ 18% din PIB pentru recuperarea prejudiciilor, fapt care se va reflecta negativ asupra economiei tarii.

O solutie pentru limitarea efectelor devastatoare este schimbarea strategiei de la finantarea reconstructiei ulterioare producerii evenimentului, la cea anterioara, de prevenire. 
"Strategiile de preventie trebuie sa fie principala prioritate in gestionarea dezastrelor naturale. Insa nici o tara nu poate sa se descurce singura impotriva dezastrelor naturale", a precizat Reto SCHNARWILER, Head of Public Sector Business Development, SWISS Re.

In acest context, infiintarea unui Pool de Catastrofe din care sa faca parte Romania, Bulgaria, Macedonia, Serbia si Albania ar fi cea mai buna solutie de diminuare a expunerii la riscuri a acestei regiuni, in opinia Bancii Mondiale, a declarat Eugene GURENKO, Senior Insurance Specialist, Banca Mondiala, in cadrul unui seminar desfasurat recent, in Bulgaria.

Expertii Bancii Mondiale apreciaza ca realizarea unui Pool de Catastrofe la nivel national este ineficienta pentru tari mici, fiind mult mai avantajoasa infiintarea unui Pool de Catastrofe Regional, care sa cuprinda 10-15 tari si sa acopere riscurile de cutremur, inundatii si alunecari de teren. Acest program urmeaza sa fie gestionat de catre societatile locale de asigurari, selectate prin licitatie de Banca Mondiala, fiind coordonate de la sediul central din Elvetia.

Oficialul Bancii Mondiale a precizat totodata ca propunerea sa are in vedere faptul ca "in anumite cazuri este mai avantajos pentru tarile mici sa-si cumuleze resursele".
Propunerea Bancii Mondiale vine in contextul in care Peninsula Balcanica este cea de a doua zona a lumii expusa la aceste riscuri (dupa Peninsula Kamchatka), iar studiile stiintifice arata ca probabilitatea producerii unui cutremur de intensitate medie sau mare este inevitabila in urmatoarele decenii.

In Romania, potrivit unui studiu elaborat de Ministerul Mediului, valoarea pierderilor medii anuale, calculata pentru cladiri rezidentiale, rezultate in urma producerii inundatiilor, este de aproximativ 20 mil. EUR; in cazul producerii cutremurelor, expunerea rezidentiala totala este de aproximativ 105 mld. EUR.
"Banca Mondiala este dispusa sa asiste statele din Balcani in organizarea unor scheme de gestionare a riscurilor catastrofale", a concluzionat Eugene GURENKO.

In Romania, discutiile privind introducerea unui sistem de asigurare obligatorie a locuintelor au demarat in urma cu peste 10 ani. Adoptarea proiectului de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor se impune ca urmare a faptului ca Romania este una dintre tarile europene expuse in mod semnificativ la dezastre naturale, in special cutremure si inundatii. Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor a fost adoptat de Senat in noiembrie 2007, in prezent fiind trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor.

Potrivit celor mai recente declaratii facute de oficiali ai camerei inferioare a Parlamentului, actul normativ ar urma sa fie votat in cursul acestei sesiuni legislative... Ramane de vazut insa daca presiunile unui an electoral vor face posibila aplicarea acestuia din 2009... sau poate din 2010...
Share |


Editor: Mihaela CIRCU | Publicat pe 12.06.2008 | 1520 vizualizari

Comenteaza acest articol
0 comentarii

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:





CASCO IEFTIN



CITY Insurance
Alico
EUROTAXGLASSs
CAMPION Broker
CustomSoft
Kunden Broker
































Copyright 2012 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM