In buna traditie a echidistantei si neimplicarii politicului in actul de decizie economica, publicarea informatiilor privind evolutia PIB in primul trimestru al anului a fost amanata cu o saptamana fata de calendarul obisnuit (si anuntat anterior)... Am aflat astfel abia dupa scrutinul europarlamentar cum si de ce a scazut produsul intern brut al Romaniei, desi nu cred ca publicarea datelor conform calendarului ar fi influentat procesul electoral mai mult decat a facut-o simpla trecere in revista a (ne)realizarilor politicienilor din ultimii zece ani.
Una peste alta, avem confirmarea declinului abrupt al activitatii economice din primul trimestru, cu 6,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, respectiv cu 4,6% in valori ajustate pentru sezonalitate, fata de trimestrul IV din 2008. Este de altfel, primul trimestru in care se realizeaza si raportarea conform cu reglementarile europene, trimestru curenta fata de trimestrul anterior (raportare ce sta la baza declararii recesiunii din punct de vedere tehnic - atunci cand PIB scade in doua trimestre consecutiv fata de trimestrele anterioare) si care ofera o imagine mai 'vie' a evolutiei reale. Astfel, chiar daca scaderea pare mai mica in comparatie cu trimestrul IV decat fata de trimestrul I al anului trecut, ea confirma - daca mai era nevoie - ca inceputul contractiei s-a produs la sfarsitul anului trecut, dar si ca avem de-a face cu o accelerare a scaderii economice. In mod corect, raportarea fata de trimestru anterior indica cu exactitate si scaderea pe componente agregate. Daca agricultura pare a fi liderul negativ al momentului (cu o scadere de 7,6%), nici serviciile, industria sau constructia nu au performat mult mai bine, avand toate trend negativ. Raportarea conforma cu normele europene elimina anomalia aparenta care indica o crestere a sectorului constructiilor fata de trimestrul intai din 2008, cu 4,7%. In mod evident, aceasta crestere aparenta porneste de la o baza redusa si este influentata de sezonalitate. Oricum, este de asteptat ca trimestrele urmatoare sa dezvaluie o prabusire a activitatii in constructii fata de trimestrele anterioare si probabil o continuare a contractiei activitatii economice si in celelalte sectoare. Redresarea ar putea fi adusa de servicii, intr-o perspectiva speram nu prea indepartata.
Scaderea economica a fost generata in principal de reducerea importanta a exporturilor, care reprezinta motorul nu numai al companiilor mari dar si al multor firme mici de servicii sau care ofera subcomponente firmelor exportatoare. In plus, restrangerea consumului determinat in special de inghetarea creditarii catre persoanele fizice, a determinat nu numai contractarea puternica a importurilor cu 31,4% fata de T1 2008, respectiv cu 14,3% fata de T4, dar si incetinirea productiei industriale interne. In acest context economic, singura veste buna este ajustarea deficitului comercial. Desigur, reducerea deficitului comercial trebuia sa se realizeze, in mod ideal, prin moderarea importurilor de bunuri de consum si prin cresterea exporturilor si nu in conditii de criza economica, dar incadrarea intr-un deficit comercial si de cont curent in valori apropiate de 7% din PIB ar ridica presiunea privind finantarea externa - chiar in conditiile in care banii de la organismele financiare internationale par sa acopere aceste nevoi, cel putin pentru acest an. Pe termen scurt, in afara adancirii crizei economice, alte motive de ingrijorare sunt acoperirea obligatiilor interne ale bugetului (in special salarii si pensii), precum si evolutia sistemului bancar. Acestor domenii le vom acorda atentie in saptamanile urmatoare.