1asig.ro
1asig.ro

Piata auto a accelerat cu 21,7% in primul trimestru din 2014

Pe ansamblul pietei, livrarile totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au inregistrat in primul trimestru din 2014 o crestere de 21,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 18.941 unitati. Pe segmentul autoturismelor, cresterea a fost de 19,1%, se arata in raportul publicat de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

"Este pentru prima data din 2009 pana acum cand, in trimestrul 1, se inregistreaza o crestere fata de anul precedent si cea mai mare crestere pe aceasta perioada din 2007 pana in prezent (a mai existat doar in 2008, dar numai de 17%). Cu datele inregistrate in primele trei luni din 2014, consemnam un al treilea trimestru consecutiv de crestere, ceea ce, la o prima analiza, arata o consolidare a evolutiei pozitive remarcata in primele doua luni din 2014", mentioneaza APIA.

Dar, desi sunt practic 9 luni de crestere continua comparativ, trebuie avut totusi in vedere faptul ca in trimestrele 3 si 4 din 2013 am avut efectul pozitiv al Programului "Rabla", iar pe de alta parte, ca in primul trimestru din 2013 vanzarile au avut de suferit de asteptarea indusa in piata de demararea tarzie a Programului "Rabla" (produsa abia in iunie).

Odata cu demararea Programului "Rabla", ce a avut loc anul acesta in luna aprilie, este de asteptat ca si volumele sa creasca semnificativ in urmatoarele 3 luni, daca avem in vedere interesul destul de mare manifestat la startul programului.



Si pe plan european se remarca o evolutie pozitiva, principalele piete inregistrand cresteri destul de importante (Franta 3,3%, Germania 5,6%, Italia 6%, Spania 11,8%, UK 13,7%).

In continuare, vanzarile de pe piata din Romania sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (84% din volumulul total inregistrat pe primul trimestru din 2014).

Pe de alta parte, un aspect ce merita semnalat este faptul ca inmatricularile de autoturisme rulate au scazut cu 11,6% fata de primele trei luni din 2013. Cu toate acestea, volumul lor (46.800 unitati in primul trimestru din 2014) ramane ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi (de circa 3,5 ori mai mare), desi in scadere fata de situatia din primul trimestru din 2013 (cand au fost 4,7 rulate la unul nou).

Productia nationala. Trimestrul 1 din 2014 consemneaza un volum total al productiei de 107.575 de autovehicule, cu 0,1% mai putine decat in perioada similara din 2013. Dintre acestea, 89.352 unitati (83%) sunt produse de catre DACIA, 18.221 (18,9%) de catre FORD si 2 de catre Roman Brasov. Volumele cele mai mari le-au inregistrat DACIA Duster (35.156 unitati), urmata de DACIA Logan (30.007 unitati), FORD B-MAX (18.221 unitati), DACIA Sandero (13.856 unitati) si DACIA Logan MCV (10.333 unitati).

Exportul. Au fost exportate in luna martie 2014 un numar de 36.741 unitati (similar cu martie 2013), ceea ce face ca dupa trei luni din 2014 sa consemnam un volum total de 98.034 unitati exportate, adica o crestere de 9,3% fata de perioada similara din 2013.

Cel mai exportat model in luna martie 2014 a fost DACIA Duster (13.219 unitati), urmat de Dacia Logan (10.618 unitati) si Ford B-MAX (6.015 unitati), top-ul fiind acelasi si in ceea ce priveste analiza pe ansamblul primului trimestru (Duster 31.994 unitati, Logan 26.174 unitati si B-MAX 18.176 unitati).

Vanzarile. Cu un volum total de 8.021 unitati vandute in luna martie, s-a consemnat o o crestere de 3%1 fata de luna februarie, ceea ce face ca dupa trei luni din 2014 sa se inregistreze o crestere fata de aceeasi perioada din 2013 de 21,7%, situatie datorata in special autoturismelor, care au inregistrat +19,1% (+29% cele autohtone si +15,6% cele din import).

La autoturisme, top-ul pe marci dupa doua luni din 2014 este condus de catre DACIA, cu 4.723 unitati vandute (30,8% din total), urmata de VOLKSWAGEN (1.533 unitati / 10%), SKODA (1.522 unitati / 9,9%), FORD (1.150 unitati / 7,5%), RENAULT (787 unitati / 5,1%) si OPEL (642 unitati / 4,2%).

Pe modele, DACIA Logan este cel mai bine vandut model in luna martie (dar si dupa trei luni din 2014), urmat de Sandero, SKODA Octavia, DACIA Duster (locul 3 dupa trei luni), si VOLKSWAGEN Golf.



Analizand segmentarea pe clase, observam faptul ca dupa trei luni din 2014, majoritatea segmentelor inregistreaza cresteri, importante chiar la clasele de volum (B +32%, C 26% si SUV 5,5%), scaderi consemnandu-se pe segementele cu volume reduse, precum Executive - 2,2% si Monovolum - 25% si Sport - 34%.

In functie de tipul de combustibil, cresterea vanzarilor de autoturisme cu motoare diesel se consolideaza, ponderea acestora ajungand dupa 3 luni din 2014 la 61% (fata de 59% cat era in T1 2013), 8 marci si respectiv 8 modele din primele 10 avand o pondere a vanzarilor cu motorizari diesel peste aceasta medie.