Exprimat in unitati anuale (pentru a tine seama de durata diferita a politelor), numarul de contracte RCA incheiate pana la 31 martie 2020 a fost de aproximativ 1,6 milioane, usor in crestere fata de aceeasi perioada a anului anterior, conform raportului publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.
La finalul trimestrului I 2020, cele mai mari ponderi au fost detinute de politele cu o valabilitate de 6 luni, respectiv 12 luni. Se remarca, de altfel, o tendinta ascendenta pentru politele de asigurare cu o valabilitate de o luna.
Din punct de vedere al structurii portofoliilor de clienti, in trimestrul I 2020, ponderea contractelor incheiate cu persoane fizice la nivelul intregii piete s-a mentinut la nivelul de aproximativ 79%.
TOP asiguratori RCA
In trimestrul I 2020, gradul de concentrare ramane semnificativ pentru primii asiguratori din top. Companiile cu cea mai mare pondere in piata de asigurari RCA au fost CITY Insurance, EUROINS
si ALLIANZ-TIRIAC care detineau impreuna circa 81% din piata (fata de 78% la 31 decembrie 2019).
Primele doua pozitii au ramas neschimbate fata de finalul anului 2019, acestea avand cumulat o cota de piata de aproximativ 74%. Potrivit calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza datelor publicate de ASF, CITY Insurance a inregistrat subscrieri pe piata RCA de circa 404 milioane de lei, iar EUROINS Romania a avut 341,4 milioane de lei.
ALLIANZ-TIRIAC Asigurari a urcat o pozitie pana pe locul 3 (cu 71,4 milioane de lei), iar OMNIASIG VIG a coborat una pana pe locul 4 (aproape 66 milioane de lei). De asemenea, ASIROM VIG (urcat pe locul 5 - 46,3 mil. lei) si GROUPAMA Asigurari (coborat pe locul 6 - 34,1 mil. lei) au facut schimb de locuri. O inversare a locurilor este sesizata si la societatile GRAWE Romania (urcat pe locul 7 - 25,9 mil. lei) si GENERALI Romania (coborat pe locul 8 - 16,6 mil. lei), in timp ce UNIQA Asigurari se mentine pe locul 9, cu subscrieri estimate de XPRIMM de 6,9 milioane lei.
Prima medie si Dauna medie
Pe parcursul primelor trei luni ale anului 2020, comparativ cu aceeasi perioada din anul anterior, prima medie a inregistrat o crestere cu aproximativ 4%, in timp ce dauna medie a crescut cu aproximativ 1%, se arata in raportul ASF.
Pe ansamblul intregii piete, prima medie RCA anualizata a crescut cu aproximativ 4% la 31 martie 2020 comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, inregistrand valoarea de 632 lei.

In acelasi timp, dauna medie a fost 8.057 lei, fata de 7.984 lei in T1 2019.
Dauna medie RCA platita pentru vatamari corporale in primul trimestru al anului 2020 a crescut comparativ cu primul trimestru din anul precedent cu aproximativ 2%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu circa 1%.
In total, asiguratorii RCA au achitat, in T1 2020, daune in valoare de 830,19 milioane de lei, din care 678 milioane de lei sunt daune materiale si aproximativ 152,19 milioane de lei sunt daune pentru vatamari corporale.
La 31 martie 2020, pe piata asigurarilor isi desfasurau activitatea urmatorii 9 asiguratori autorizati de ASF pentru activitati de asigurare RCA: ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, Asigurarea Romaneasca - ASIROM Vienna Insurance Group, Societatea de Asigurare - Reasigurare CITY Insurance, EUROINS Romania Asigurare - Reasigurare, GENERALI Romania Asigurare Reasigurare, GRAWE Romania Asigurare, GROUPAMA Asigurari, OMNIASIG Vienna Insurance Group si Uniqa.
Incepand cu data de 3 martie 2017 compania Euro Insurances Dac practica servicii pentru clasa A10 (RCA) in baza libertatii de prestare a serviciilor (FOS), iar la 31 martie 2020, aceasta avea subscrieri in valoare de 2,15 milioane lei. De asemenea, sucursala WATFORD Insurance Company Europe si-a inceput activitatea pe piata RCA in trimestrul III 2018, in baza dreptului de stabilire pe teritoriul Romaniei (FOE), in primul trimestru al anului 2020 inregistrand un nivel al primelor brute subscrise de 23,70 milioane lei.
Piata asigurarilor din Romania a insumat aproximativ 2,95 miliarde de lei (612 milioane de euro) in primul trimestru din 2020, mai mare cu 8,8% fata de T1 2029. Aflati ce afaceri au avut cei mai mari jucatori, conform calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza datelor transmise de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.