Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania - UNSAR sustine ca principalii beneficiari ai plafonarii tarifelor RCA au fost clientii cu daunalitate mare. Totodata, reprezentantii Uniunii sunt de parere ca, dupa expirarea perioadei de plafonare, o segmentare corecta a categoriilor de clienti va insemna preturi mai mici pentru soferii cu riscuri bune.
"In ciuda informatiilor vehiculate privind cresterea nejustificata a preturilor RCA, conform datelor oficiale al ASF, preturile politelor RCA pentru toate categoriile de clienti au fost intr-o continua scadere in perioada august - octombrie 2016, inaintea aplicarii tarifului maximal. Mai mult, segmentele cu risc scazut de daune, cum ar fi autoturismele detinute de persoane fizice, au beneficiat, pe tot parcursul anului 2016, de fluctuatii mici ale primelor medii, in ciuda plafonarii impuse incepand cu jumatatea lunii noiembrie. Asadar, principalii beneficiari ai plafonarii tarifelor au fost segmentele de clienti cu daunalitate mare", se arata intr-un comunicat transmis de UNSAR.
In plus, schimbarea sistemului bonus/malus prin scaderea numarului claselor de bonus si modificarea coeficientilor de ajustare a facut ca diferenta dintre pretul politei RCA pentru un client cu o conduita buna si unul cu daune (strict din aplicarea sistemului bonus/malus) sa nu fie mai mare de 15%.
"Pentru a incuraja insa un comportament responsabil in trafic, este esentiala o piata de asigurari libera, in care functioneaza segmentarea corecta pe categorii de riscuri. In acest fel, companiile vor putea oferi preturi mai mici consumatorilor cu riscuri bune, spre deosebire de situatia actuala, cand plafonarea tarifelor a dus la cazuri in care un sofer cu o conduita rutiera buna sa plateasca pentru asigurare aproape cat un sofer cu istoric ridicat de daune. In acelasi timp, UNSAR este in dialog continuu cu Autoritatea de Supraveghere Financiara cu scopul de a gasi cele mai bune solutii pentru gestionarea riscurile crescute, astfel incat fluctuatiile de pret pentru anumite segmente de clienti, in special cei considerati cu risc major, sa poata fi atenuate", se mai precizeaza in ducument.
In ceea ce priveste evolutia tarifelor RCA dupa expirarea perioadei de plafonare, Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania subliniaza faptul ca, intr-o piata libera, concurentiala, companiile devin competitive si se vor lupta pentru atragerea clientilor, oferind servicii de calitate la preturi adecvate.
De asemenea, UNSAR saluta intrarea pe piata a jucatorilor noi, care vor activa pe principiile FOS (freedom of service), aceasta intrare fiind menita a incuraja si mai mult mediul concurential din piata de asigurari. Amintim aici de DallBogg si de Euro Insurance DAC - denumire comerciala LeasePlan Insurance -, filiala a LeasePlan Corporation din Irlanda.
"Plafonarea tarifelor RCA, masura aflata in vigoare in acest moment, nu face decat sa provoace dezechilibre operationale majore in piata, iar impactul real al acestei masuri nu va putea fi analizat decat dupa o perioada lunga, avand in vedere specificul acestei afaceri: pentru primele subscrise astazi, asiguratorul poate plati despagubiri chiar si peste zece ani. Dupa expirarea acestei perioade, piata de asigurari va putea intra in normalitate si va functiona dupa principii sanatoase, putand sa se maturizeze in mod firesc si sa se aseze pe baze solide", mai spun reprezentantii asiguratorilor.
Tarifele RCA au fost plafonate in luna noiembrie 2016, pe o perioada de sase luni, conform unei Hotarari de Guvern. Noile tarife RCA au generat nemultumiri atat in randul pietei de asigurari - asiguratori si brokeri -, cat si al populatiei, fiind considerati avantajati transportatorii, in timp ce pentru alte categorii de soferi sunt estimate cresteri de tarife.
UNSAR: Principalii beneficiari ai plafonarii tarifelor RCA au fost clientii cu daunalitate mare
Din aceeasi categorie
Cele mai citite