Ce schimbari aduc noile tarife de referinta? Vezi opiniile specialistilor din piata - Asigurari -...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 Asigurari 
 Stiri externe 
 Piete financiare 
 Republica Moldova 



Bucuresti
21
1 EUR = 4.6677 RON
1 USD = 4.0341 RON










RFI

Asigurari

Full screen Print E-mail Font | Inapoi | Arhiva

Ce schimbari aduc noile tarife de referinta? Vezi opiniile specialistilor din piata


Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat recent noile tarifele de referinta pentru politele RCA. Chiar daca, in medie, tarifele sunt mai mari atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice,vor exista mai multe categorii de soferi prudenti, fara accidente, care vor beneficia de reduceri datorita unui nivel mai mare de bonusare, spun brokerii din piata.

Conform ASF, tariful de referinta mediu ponderat in functie de numarul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referinta anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinta anterior (+11%).

"Observ in ultima perioada o escaladare a informatiilor, ce au ca previziune cresterea tarifelor RCA, dupa calcularea tarifului de referinta. Ca specialist pot spune ca nu sunt indicii care sa ne duca in zona aceasta de afirmatii. Sa ne amintim cum au decurs lucrurile si atunci cand s-a discutat pentru prima data despre factorul "N", la acel moment au existat voci care, in aceeasi maniera, sustineau ca vom asista la o explozie a tarifelor, lucru care s-a dovedit a fi fals deoarece pe parcursul anului 2017 niciun client cu factor "N" nu a ajuns sa primesca o cotatie de acest gen", a declarat Viorel VASILE, CEO, SAFETY Broker si Presedinte PRBAR - Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

"In opinia mea, consumatorul de asigurari din Romania a ajuns la un anumit grad de maturitate, astfel incat cunoaste foarte bine faptul ca in cazul in care in decursul unui an de asigurare inregistreaza multe evenimente din culpa sa, nu are cum sa beneficieze de un tarif scazut la reinnoirea politei de asigurare RCA", a adaugat el.

"Pot afirma ca in urma segmentarii tarifului de catre companiile de asigurare, in contextul tarifului de referinta, asistam la un plus de transparenta si echilibru in piata de asigurari din Romania, iar categoriile de clienti care beneficiaza de un istoric de daunalitate favorabil, vor inregistra diminuari de tarif fata de tariful politei incheiate in anul anterior. Avand in vedere faptul ca Tariful de referinta reprezinta un mecanism de referinta, cu caracter orientativ pentru Asiguratori si tinand cont de faptul ca nici un anul anterior acestia nu au practicat tarife care sa ajunga la concurenta valorilor din tariful de referinta, consider ca si in viitor vor aborda si mentine aceeasi politica echilibrata de pret", a completat Viorel VASILE.

De asemenea, Dorel DUTA, Directorul General al HOBBIT Broker si Presedinte ales al UNSICAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania, nu se asteapta la modificari majore la nivelul tarifelor RCA.

"Reperul acesta numit tarif de referinta este calculat, potrivit legii, de o companie independenta, care tine cont de o serie de factori, cum ar fi varsta si tipul asiguratului, categoria si caracteristicile autovehiculelor. Trebuie spus ca tariful de referinta nu reprezinta pretul efectiv la care se vinde polita RCA in piata. Vanzarea RCA se face pe baze concurentiale, iar pretul politei ia in calcul, printre altele, si istoricul daunalitatii asiguratilor. Din analiza tarifelor de referinta, nu ne asteptam la modificari majore ale politicilor asiguratorilor in ceea ce priveste pretul RCA", a spus Dorel DUTA.

Si Otilia MIHAI, Directorul General al Consultant AA Broker de Asigurare, considera ca, chiar daca avem de-a face cu o majorare a tarifelor de referinta, asta nu va implica automat si o majorare a tarifelor politelor RCA pentru cei care nu au inregistrat daune, acest lucru datorandu-se unei grile de bonusare mai avantajoase decat cea existenta la data stabilirii tarifelor de referinta la nivelul anului 2017.

"Tarifele de referinta au crescut pe acele paliere unde prima de risc trebuia ajustata atat cu frecventa daunelor, cat si cu valorea acestora. Si ma refer aici, la anumite segmente de varsta, motorizare sau vehicule transport marfa peste un anumit tonaj, segmente pe care se inregisteaza atat un numar de daune mai mare, cat si valorii de despagubire crescute, conform statisticilor din intervalul 2012-2017", a explicat ea.

"In fapt, asistam la o reasezare a pietei de RCA pe noi criterii calitative, care au in centru grija pentru consumator, in speta pentru cel pagubit, in cazul RCA. Sa nu uitam ca sumele asigurate pe aceasta asigurare au fost majorate, termenul de deschidere a dosarelor de dauna reglementat la 3 zile, la fel ca si termenul de plata a dosarelor redus la 10 zile", a adaugat Otilia MIHAI.

Aceasta a aratat ca avantajate vor fi persoanele care nu au inregistrat daune, ele beneficiind de reduceri de pana la 50%, dar si cele care se incadreaza in clasele de risc scazut. In schimb, cei care au provocat daune vor avea tarife majorate cu pana la 80%, lucru ce ar trebui sa produca o constientizare a participantilor la trafic, astfel incat condusul prudential sa devina o stare de normalitate, nu sa ramana doar o speranta.

Aproape jumatate dintre soferii persoane fizice primesc o reducere de 50% din tariful politei RCA. La data de 31 decembrie 2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, prezentate de ASF, aproximativ 83% din politele RCA pentru persoane fizice se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 48% din politele RCA.

In acelasi timp, Stefan PRIGOREANU, CEO-ul MILLENIUM Insurance Broker, saluta cresterea usoara a tarifului de referinta, "deoarece si cresterea calitatii asigurari RCA a fost si este una deosebita".

"Si asiguraroii si brokerii fac eforturi pentru a aplica corect si eficient noua legislatie moderna si foarte in favoarea asiguratilor. Pentru a putea mentine fata de clienti un serviciul de calitate este posibil si probabil ca unii asiguratorii au nevoie nevoie sa ajusteze usor unele tarife, in sensul cresterii acestora. Preturile sunt inca mici raportat la 2016, inainte de plafonare, si, foarte important, majoritatea preturilor sunt sub tariful de referitna calculat de ASF, iar asta inseamna ca asiguratorii au o abordare foarte corecta si responsabila fata de clienti", a spus Stefan PRIGOREANU.

La randul sau, Antonio BABETI, Director General, GLOBASIG Broker, a afirmat: "Tinand cont ca atat numarul beneficiilor, cat si calitatea serviciilor au crescut semnificativ conform legislatiei actuale, era de asteptat ca tarifele de referinta sa aiba o usoara crestere. Ramane de vazut daca societatile de asigurare considera necesar ca tarifele RCA sa creasca sau nu".

In opinia lui Antonio SOUVANNASOUCK, Managing Partner, ASIGEST Broker, noile tarife de referinta opinia mea este ca vor conduce la o usoara crestere a tarifelor aplicate de catre societatile de asigurare.

"Acest fapt este unul normal intr-o piata cu o infrastructura rutiera insuficient dezvoltata, cu o educatie rutiera inca precara, care impreuna conduc la o frecventa a accidentelor in crestere. De asemenea cresterea parcului auto, cu precadere prin aducerea de autovehicule ieftine, second-hand din UE, care de regula sunt conduse de soferi mai putin experimentati, este un element care contribuie la o rata a daunalitatii mare pe acest segment. Totusi datele recente arata ca 83% din politele RCA pentru persoane fizice si aproximativ 76% din politele pentru persoane juridice se afla in clasele de bonus B1-B8. Cred ca tocmai cresterea tarifelor si aplicarea claselor de bonus-malus constituie o parghie pentru imbunatatirea comportamentului in trafic si are drept rezultat faptul ca soferii care conduc atent si nu provoaca daune vor plati intotdeauna mai putin, iar presiunea cresterii tarifelor va fi pe umerii soferilor imprudenti", a precizat Antonio SOUVANNASOUCK.

"Desigur ramane nemultumirea soferului fara daune care plateste de la an la an mai mult, chiar daca cu 50% reducere pentru clasa B8. Acesta trebuie sa inteleaga ca pretul RCA-ului in Romania este oricum mult mai mic decat media UE", a adaugat el.

Potrivit ASF, publicarea tarifelor de referinta reprezinta un demers ce conduce la cresterea transparentei, la informarea si la transmiterea catre consumatori a unor informatii corecte si complete cu privire la politele RCA. Tarifele de referinta nu reprezinta tarife la care sunt incheiate politele RCA in piata.

Va reamintim sa tarifele de referinta anuntate de ASF sunt acestea (click pentru marire):


 




Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Ce schimbari aduc noile tarife de referinta? Vezi opiniile specialistilor din piata).

Noutati 1asig.ro
» Implementarea legislatiei IDD, dezbatuta la evenimentul "XPRIMM Time for Business: IDD - Provocarea Anului in Asigurari"
» Castigurile angajatilor din asigurari si pensii private s-au diminuat in luna august
» Hall of Fame: campania "Octombrie - Luna Asigurarilor de Locuinte", sprijinita de agenti si brokeri din toata tara. Alatura-te si tu!
» Ce ofera nou Legea IDD pentru consumatorul de asigurari?
» In memoriam Gabriel TELEAGA
» TEST: Tu cat de pregatit esti sa faci fata riscurilor care iti ameninta locuinta? Vezi ce punctaj obtii!
» Campanie nationala de informare cu privire la rolul asigurarii obligatorii a locuintelor
» Viitorul schemelor de garantare din domeniul asigurarilor, dezbatut la Conferinta IFIGS: Principalele declaratii!
» Cel mai complex exercitiu de interventie post-seism a inceput sambata in Bucuresti. Bilant: Peste 3.000 de morti si mii de cladiri afectate
» Politia Romana: Peste 60 de soferi depistati cu viteze de peste 180km/h




Share |


Autor: Andreea RADU | Publicat pe 02.03.2018 | 3633 vizualizari


TOP Stiri


Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:


Arhiva





PAID

OMNIASIG




























Copyright 2018-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM