AVIVA, unul dintre principalii furnizori de asigurari, pensii si servicii de
administrare a activelor, a anuntat ieri preluarea a 99,82% din CERTINVEST, in
urma acordului incheiat cu actionarii majoritari ai companiei - Romanian-American
Enterprise
Fund (RAEF) si Eugen VOICU, CEO-ul CERTINVEST - pentru achizitionarea actiunilor
acestora.Shah ROUF, CEO AVIVA Romania, a subliniat importanta achizitiei CERTINVEST, aceasta urmand sa consolideze si mai mult prezenta asiguratorului in Romania:
"Aceasta achizitie este o miscare de o importanta strategica pentru AVIVA, inaintea lansarii sistemului de pensii administrate privat. CERTINVEST va fi o componenta esentiala a strategiei noastre, oferind clientilor nostri, pentru pensii, investitii si asigurari de viata, servicii de administrare a activelor de cea mai buna calitate si randamente financiare de exceptie".
"CERTINVEST este o companie de administrare a fondurilor mutuale si odata cu aceasta tranzactie AVIVA se va bucura de expertiza celei mai pregatite echipe de administrare a activelor si de cel mai experimentat administrator de fonduri din Romania, domnul Eugen VOICU. In acelasi timp, CERTINVEST se va dezvolta in continuare si va deveni parte din Reteaua de Investitii Globale a AVIVA, oferind clientilor acces la expertiza internationala a grupului", a completat oficialul citat.
''Prin achizitionarea CERTINVEST de catre AVIVA, clientii nostri vor beneficia de siguranta oferita de un important grup financiar international, in acelasi timp mentinandu-se nivelul de performanta al investitiilor si relatia stransa cu care au fost obisnuiti clientii si pe care o asteapta de la CERTINVEST. Vreau sa mentionez ca am ales AVIVA pentru incheierea acestei afaceri dintr-o lista foarte lunga, principalii factori care mi-au influentat decizia fiind natura relatiilor si oamenii din cadrul acestui grup'', a declarat Eugen VOICU.
Oficialul isi va pastra pozitia de CEO al CERTINVEST, sub coordonarea lui Shah ROUF. Pe langa aceasta, el va ocupa si pozitia de Director de Investitii al AVIVA Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat (compania de pensii a AVIVA).
Achizitia este prevazuta sa se incheie pana la sfarsitul anului 2007.
CERTINVEST este cea mai veche companie de administrare a activelor din Romania, a fost infiintata in 1994 si are, in prezent, in administrare 24 mil. EUR din patru fonduri mutuale, fiecare dintre ele orientat catre alt tip de investitii.
Grupul AVIVA este prezent la nivel mondial pe pietele de capital, controland, la jumatatea anului curent, active in valoare de circa 554,1 mld. EUR, in crestere cu 19,1 mld. EUR comparativ cu valoarea raportata la sfarsitul anului 2006. Profitul operational pe acest segment de afaceri a crescut pana la 111,7 mil. EUR, in primele sase luni din 2007, fata de 89,6 mil. EUR, in anul precedent.
