1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

ASTRA Asigurari si-a majorat capitalul social cu 65 milioane lei

Administratorul Special al Societatii Asigurare Reasigurare ASTRA SA, KPMG Advisory SRL, a anuntat, vineri, incheierea cu succes a primei operatiuni de majorare a capitalului social, in valoare de 65 milioane lei, cu circa 5 milioane lei mai putin decat decizia luata in luna mai a.c., aceasta fiind una din masurile importante prevazute de planul de redresare al societatii aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Actionarii ASTRA SA, reuniti in Adunarea Generala Extraordinara din 12 mai 2014 au aprobat planul de majorare a capitalului social al companiei de asigurari cu 490 milioane lei (110 milioane euro) in mai multe etape, prima transa fiind de aproximativ 70 milioane lei.

Intre timp, s-a aprobat "majorarea capitalului social al societatii, de la valoarea de 192.712.533,86 lei la valoarea de 257.797.193,08 lei, prin aport in numerar, cu suma de 65.084.659,22 lei, reprezentand un numar de 24.467.917 actiuni nominative, cu valoare nominala de 2,66 lei/actiune", se arata in documentul publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

"Ca urmare a majorarii de capital social, noua valoare a capitalului va fi de 257.797.193,08, din care aport in natura 119.416.053,26 lei si aport in numerar 138.381.139,82 lei, corespunzand unui numar total de 96.916.238 actiuni", se mai spune in documentul citat.

Ca urmare a majorarii de capital social, structura actionariatului ASTRA va fi urmatoarea:
  • The Nova Group Investments Romania SA, detinatoare a unui numar de 70.510.096 actiuni, cu o valoare totala de 187.556.855,36 lei, reprezentand 72,7536% din capitalul social;
  • Epsilon Estate Provider SRL detinatoare a unui numar de 26.184.636 actiuni, cu o valoare totala de 69.651.131,76 lei, reprezentand 27,0178% din capitalul social;
  • Actionari persoane fizice si juridice, detinatori ai unui numar de 221.506 actiuni, in valoare totala de 589.205,96 lei, reprezentand 0,2286% din capitalul social.
"Multumim actionarilor pentru suportul acordat prin participarea la prima operatiune de majorare a capitalului social, reprezentand un pas important spre finalizarea cu succes procesului de redresare financiara. In perioada urmatoare, vom initia a doua operatiune de majorare a capitalului social pentru o suma ce va completa aportul din prima etapa pana la plafonul de 490 milioane lei", au declarat reprezentantii KPMG Advisory SRL, Administratorul Special al ASTRA SA, intr-un comunicat.

Conform informatiilor comunicate atat de Administratorul Special cat si de Autoritatea de Supraveghere Financiara, planul de masuri de redresare are ca element principal capitalizarea societatii prin aportul actionarilor si prin atragerea alaturi de acestia a unor investitori strategici, asigurand astfel redresarea completa a societatii si repunerea activitatii acesteia pe baze solide si stabile.

"A doua operatiune de majorare a capitalului social reprezinta, de asemenea, o etapa semnificativa din procesul de redresare a societatii, aceasta urmand sa fie adresata atat actionarilor cat si investitorilor strategici. In paralel cu operatiunile de majorare a capitalului social, continuam eforturile de redresare financiara, cu sprijinul angajatilor si colaboratorilor societatii, prin implementarea si monitorizarea continua a masurilor stabilite la nivel operational, avand ca scop eficientizarea activitatii si imbunatatirea profitabilitatii operationale", au mai spus oficialii KPMG.

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala a societatii ASTRA SA in februarie 2014, numind firma de consultanta KPMG Advisory SRL in calitate de administrator special. Echipa KPMG, prin actiunile intreprinse in baza mandatului acordat de ASF si in conformitate cu prevederile legale, contribuie la re-echilibrarea parametrilor financiari ai societatii, astfel incat toate drepturile asiguratilor sa fie protejate corespunzator.

CITITI PE ACEEASI TEMA:
AXA anuleaza vanzarea afacerilor catre ASTRA Asigurari