Peste 20 de marci de automobile si motociclete au confirmat participarea la Salonul International Auto-Moto Bucuresti (SIAMB) care se tine in perioada 4-8 aprilie in Piata Constitutiei din Bucuresti. Pe lista figureaza si cateva masini exotice, cum ar fi LOTUS, inclusiv cel de Politie, dar si OPEL Ampera - masina electrica cu generator pe benzina. Pretul unui bilet de intrare este 15 lei.Astfel salonul va reuni producatori, importatori si distribuitori de autovehicule, componente auto-moto, piese de schimb, biciclete si accesorii, accesorii, tuning, echipamente service auto, companii de leasing, de asigurari, specialisti in inchirieri auto, asociatii si organizatii din domeniu, reprezentanti mass-media, etc. Intalnirea acestora, stabilirea de contacte si comunicarea directa, intr-un cadru special si prietenos, poate face din SIAMB un adevarat barometru al tendintelor din 2012.
Credem ca acest eveniment poate sa marcheze, odata cu venirea primaverii, si "dezghetarea" pietei auto, repornirea motoarelor de care are nevoie economia romaneasca.
"De asemenea, speram ca Salonul International Auto-Moto Bucuresti 2012 sa reprezinte, pe langa plusul de vizibilitate si de imagine, un castig in profitabilitatea afacerilor tuturor participantilor", a spus Mike COSTACHE, Presedintele SIAMB.
