1asig.ro
1asig.ro

Maine, 19 ianuarie, intra in vigoare noul Cod Rutier

Incepand de sambata, 19 ianuarie, permisele de conducere se dau numai in baza unor vizite medicale, iar varsta la care se poate da examenul in cazul unor categorii aferente soferilor profesionisti creste semnificativ.

Astfel, la preschimbarea permisului de conducere, soferii trebuie sa faca dovada efectuarii vizitei medicale intr-o unitate autorizata. Chiar si cei care isi vor declara permisul pierdut sau furat trebuie sa aduca aceleasi documente, altfel primind un alt permis valabil doar pana la data expirarii celui vechi.

De asemenea, noile prevederi schimba si varstele la care pot fi date examenele pentru unele categorii. Spre exemplu, profesionistii la 18 ani pot aplica numai pentru C1 - autoutilitare cu masa cuprinsa intre 3.500 si 7.500 de kilograme, pentru celelalte putandu-se da examen doar dupa 21 de ani. Si varsta pentru categoria D (autobuze) se schimba de la 21 de ani la 24 de ani, dar si pentru motociclete cu motor de peste 35 de kW, de la 18 ani, la 24.

Nu in ultimul rand, de la aceasta data, mopedele mai pot fi conduse doar cu permis de conducere. Ca si pana acum, cel care se urca pe un astfel de vehicul pe doua roti trebuie sa aiba minimum 16 ani, insa si permis de conducere categoria AM (special pentru mopede), obtinut in urma absolvirii unui examen teoretic si practic.