Pe ansamblul pietei, livrarile totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au inregistrat, in primele 9 luni ale anului 2015, o crestere de 16,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor publicate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
"Cu un volum total de 85.511 unitati vandute in primele 9 luni ale anului 2015, consemnam fata de perioada similara din 2014, o crestere totala de 16,2%. Autoturismele, care reprezinta 82% din acest volum (69.659 unitati), inregistreaza o crestere de 13,5% fata de aceeasi perioada din 2014, iar vehiculele comerciale, una de circa 30%", se arata in comunicatul Asociatiei.
La autoturisme, dupa 9 luni din 2015 top-ul pe marci este condus de catre DACIA, cu 24.542 de unitati (35,2% din total), urmata de VOLKSWAGEN cu 6.939 unitati (10%); SKODA 6.264 unitati (9%); FORD 4.354 unitati (6,3%); RENAULT 4.196 unitati (6%); si OPEL, 2.639 unitati (3,8%).
Pe modele, cu cele 11.532 unitati, DACIA Logan este cel mai bine vandut model in primele 9 luni ale anului 2015, urmat de DACIA Duster, cu 4.715 unitati, DACIA Sandero, cu 4.473 unitati, SKODA Octavia, 2.841 unitati si DACIA Logan MCV, cu 2.289 unitati.
Analizand segmentarea pe clase, observam faptul ca singurul segment care inregistreaza un recul este Clasa A, scaderea fiind de 0,5%. Toate celelalte consemneaza cresteri, unele chiar semnificative (Clasa MPV +51,6%; SUV +25,9%; Clasa F +16%; Clasa C, care reprezinta aproape jumatate din piata, +13,6%).
In functie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continua sa domine piata cu o pondere care, la 9 luni, ajunge la 54%, in continua scadere, insa, de la inceputul anului 2015 (in ianuarie, motorizarile diesel reprezentau 67,4% din piata) si mai mica decat cea din perioada ianuarie-septembrie 2014 (55,3%). Situatia din piata ne arata faptul ca 8 marci si respectiv 8 modele au o pondere a vanzarilor cu motorizari diesel peste aceasta medie (54%).
In ceea ce priveste autoturismele hibride sau electrice, in primele 9 luni ale acestui an au fost vandute 332 de autoturisme noi (din care 22 electrice 100%), comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost vandute 157 unitati (din care doar 3 electrice 100%).
In functie de culoarea preferata, in aceste prime 9 luni, cele mai multe autoturisme noi vandute au fost de culoare alba (35,4%), urmate de cele gri (22,2%) si cele albastre (17,1%).
Dupa clasificarea in functie de tara de provenienta a autoturismelor, situatia se prezinta astfel: 33,2% sunt de provenienta autohtona, 17,9% sunt import Germania; 9,9% din Cehia; 7,5% din Spania si 7,2% din Franta. In acest context, vanzarile de autoturisme din productia autohtona au crescut, in aceste 9 luni din 2015, cu 22,9% fata de aceeasi perioda din 2014, in timp ce vanzarile de autoturisme din import au inregistrat o crestere mult mai mica, respectiv de 9,3%.
Productia nationala
In luna septembrie 2015 s-au produs 41.784 de autovehicule, cu 18,4% mai mult decat luna similara din 2014. Cu aceasta cifra, care reprezinta un maxim pentru acest an, inregistram in primele 9 luni ale anului 2015, o productie totala de 298.355 unitati, in crestere cu 3,8% comparativ cu perioada similara din anul trecut. Dintre acestea, 259.570 au fost produse de catre DACIA si 38.785 de catre FORD. Volumele cele mai mari le-a inregistrat modelul DACIA Duster, din care au fost fabricate 125.457 unitati (cu 5,1% mai mult decat in aceeasi perioada a anului 2014), urmat de DACIA Logan (58.594 unitati, in scadere cu 4,0% fata de aceeasi perioada a anului 2014), DACIA Sandero (44.746 unitati, cu 35,8% mai mult decat in 2014), FORD B-MAX (38.785 unitati, cu 10,5% mai putin decat in 2014) si DACIA Logan MCV (30.773 unitati, cu 0,3% mai mult decat in 2014).
Exportul
Cu cele 269.964 unitati exportate in primele trei trimestre ale anului 2015, consemnam o crestere totala a acestui indicator cu 1,4% comparatriv cu perioada similara din 2014. Cel mai exportat model in primele 9 luni din 2015 a fost DACIA Duster (119.444 unitati), urmat de DACIA Logan (43.051 unitati), DACIA Sandero (40.135 unitati), FORD B-MAX (38.786 unitati) si Logan MCV (28.548 unitati). Ar mai fi de remarcat faptul ca cca. 90% din productia nationala realizata in aceste 9 luni din 2015 a fost exportata, in timp ce pe piata interna au ajuns doar circa 7,7% din aceasta.
"Avand in vedere evolutia din primele 9 luni, cu crestere consistenta in luna septembrie (+12%), este foarte posibil ca volumul total al vanzarilor de autovehicule pentru intreg anul 2015 sa atinga cifra de 112.000 unitati, din care circa 91.000 autoturisme si circa 21.000 vehicule comerciale (microbuze, comerciale usoare si grele)", precizeaza oficialii APIA.
Si pe plan european observam cresteri consistente in luna septembrie 2015 fata de septembrie 2014, fapt ce sustine trendul crescator de pana acum, majoritatea Statelor Membre UE inregistrand la 9 luni cresteri importante pe segmentul de autoturisme, astfel: Germania +5,5%, UK cu +7,1%, Franta +6,3% si Italia +15,2%.
In continuare, vanzarile pe piata din Romania sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, in primele 9 luni din 2015, de 73%, in continua scadere fata de situatia din urma cu 4 luni (cea la luna mai), cand ponderea era de 81%. Este evident ca, incepand cu luna octombrie impactul Programului "Rabla" asupra vanzarilor incepe sa scada, volumele inregistrate pe segmentul persoanelor fizice fiind luna de luna mai mici (38% in luna mai, 33% in septembrie), desi tichetele disponibile prin Programul Rabla sunt inca suficiente (19.500 rezervari la 8 octombrie, din cele 25.000 disponibile).
Pe un alt palier al analizei, cel legat de impactul autovehiculelor rulate (dupa cum mentionam in analizele anterioare), se observa faptul ca, in acest an s-a manifestat o tendinta de crestere a importurilor de autoturisme rulate care ajung sa inregistreze, in primele 9 luni ale anului 2015, un avans de 12,5%, comparativ cu perioada similara din 2014 (cca. 180 mii unitati in 2015 fata de cca. 160 mii in 2014). Astfel, avem, la 9 luni din 2015, un raport de 3,2 la 1 (cu unul de 3,9 la 1 in septembrie) intre importurile de autoturisme rulate si vanzarile celor noi, usor mai ridicat comparativ cu cel care se inregistra dupa aceeasi perioada din anul 2014 (3,1 la 1).
Topul celor mai vandute masini in primele 9 luni din acest an
Din aceeasi categorie
Cele mai citite

