1asig.ro
1asig.ro

XPRIMM a pus bazele unei noi traditii la Baden-Baden!

Revista PRIMM - Asigurari&Pensii a lansat ieri, 25 octombrie, CEE Markets Survey 2009, raportul pietelor de asigurari din Europa Centrala si de Est, in cadrul celui mai important eveniment pentru industria reasigurarilor din Europa, ce are loc in aceasta saptamana la Baden-Baden, Germania.
 
"Cu prima editie a XPRIMM Symposium la Baden-Baden va anuntam lansarea studiului referitor la industria asigurarilor din statele Europei Centrale si de Est, in prima jumatate a anului 2009 si 2008. Acesta analiza reflecta evolutia pietei de profil in 15 state europene, intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, in general si al asigurarilor, in particular... In acest context, Romania ocupa un onorant loc 3 in regiune dupa Polonia si Cehia, doua piete cu experienta in asigurari, si inaintea multor alte state cu pretentii la podium", a declarat Sergiu COSTACHE, Presedinte, Media XPRIMM.

Evenimentul a beneficiat de participarea a peste 160 de asiguratori, reasiguratori, jurnalisti internationali si consultanti; piata romaneasca de profil a fost bine reprezentata, fiind prezenti 22 de directori si responsabili de activitatea de reasigurare a companiilor de profil.

Participantii au declarat ca este suprinzator faptul ca XPRIMM Symposium a reusit de la prima editie sa isi faca loc in agendele incarcate ale tuturor, beneficiind de o prezenta atat de numeroasa, in contextul in care se desfasoara in paralel cu 2 alte evenimente traditionale pentru Baden-Baden.

XPRIMM Symposium a fost realizat cu sprijinul ASTRA Asigurari, reprezentata de Radu MUSTATEA - Presedinte Directorat (Partener Oficial) EASTERN Re (Rusia) reprezentata de Olga SIGALOVICI - Director General  (Partener Strategic) si CERTASIG - James GRINDLEY, Deputy CEO (Partener).