Evenimentul a fost sprijinit si de Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare a Camerei Deputatilor, reunind peste 100 de participanti, dintre care peste 30 de straini, de pe cinci continente: Europa, America de Nord, Asia, Africa si Australia.
Despre viitorul schemelor de garantare din domeniul asigurarilor au discutat reprezentatii ai ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiar, FGA - Fondul de Garantare a Asigurartilor, UNSAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania si oficiali ai Ministerului Finantelor Publice si ai Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare a Camerei Deputatilor. Acestora li s-au alaturat importanti invitati din Franta, Grecia, Korea, Malaysia si altii.
A 5-a intalnire anuala a IFIGS a avut ca teme principale de discutie:
- Perspectivele de viitor ale schemelor de garantare in contextul global si armonizarea cadrului legislativ transfrontalier.
- Schemele de garantare in domeniul asigurarilor in contextul riscului de contagiune; Masuri de redresare si rezolutie.
- Promovarea educatiei financiare pentru consumatorii de produse de asigurare.
Acesta a precizat ca, in viziunea EIOPA, este necesara o minima armonizare a sistemelor de garantare din domeniul asigurarilor, in vederea protejarii tuturor consumatorilor europeni. Gabriel BERNARDINO a aratat ca, in aceasta minima armonizare, trebuie luate in considerare specificatiile nationale, dar crede ca exista posibilitatea unei armonizari de baza in ceea ce priveste scopul, acoperirile, fondurile etc.
EIOPA are in vederea armonizarea sistemelor de garantare din domeniul asigurarilor si a deschis o serie de dezbateri publice pe aceasta tema odata cu publicarea, in iulie, a "Discussion paper on resolution funding and national insurance guarantee schemes". Partile interesate pot trimite opiniile lor pana pe 26 octombrie a.c.
PRINCIPALELE DECLARATII
Leonardo BADEA, Presedinte, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara:
- Existenta formelor de garantare prezente in asigurari reprezinta inca un pas pentru cultivarea increderii [consumatorilor].
- Un consumator care are incredere in piata va duce la dezvoltarea acesteia si va face ca si firmele care isi desfasoara activitatea sa poata dezvolta produse si servicii.
- Avem nevoie de educatie financiara, fiindca intelegerea produselor si serviciilor financiare trebuie sa ajunga cat mai departe, cat mai adanc in societate.
- Autoritatea de Supraveghere Financiara are in atentie evolutiile recente la nivel legislativ european, unde prin propunerea Comisiei Europene de modificarea legii privind asigurarea de raspundere civila auto (RCA) sunt introduse pentru prima data prevederi legate de obligatia de compensare in caz de faliment al societatilor de asigurari, cu plafoane de compensari care depasesc planurile aplicate in prezent in Romania.
- ASF are in vedere discutiile care au loc la nivelul Uniunii Europene privind necesitatea unui cadru armonizat al schemelor de garantare si al sistemelor de rezolutie. Noi urmarim si participam activ la aceste dezbateri in cadrul EIOPA, care a publicat in 2018 un document de consultare pe aceasta tema.
- Felicit FGA pentru modul de gestionare a activitatii.
Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finantelor Publice:
- Industria de asigurari si FGA sunt in atentia noastra pentru a mentine un cadru de reglementare coerent si adaptat nevoilor pietei.
- Ministerul a aprobat o serie de modificari legislative necesare pietei si suntem bucurosi ca in 2015 am votat legislatia privind cadrul de rezolutie si redresare in asigurari si a legislatiei privind Fondul de garantare a asiguratilor, sa asiguram un cadru imbunatatit pentru protectia asiguratilor in situatii de dificultate sau insolventa a societatilor de asigurari.
- Fondul de Garantare a Asiguratilor este o institutie mai bine echipata sa raspunda obligatiilor financiare de despagubire, in conditiile unei piete care a traversat o perioada de reasezare in urma falimentelor din ultimii ani. Amintesc de ASTRA, CARPATICA, FORTE.
George VISAN - Comisia pentru Economie Politica, Reforma si Privatizare, Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei
- In contextul actualei globalizari si a efectelor de contagiune, chiar transfrontaliere, existenta unui fond de garantare in domeniul asigurarilor, care poate sa sprijine consumatorul final, este mai mult decat binevenita. Este demn de remarcat existenta acestui fond de garantare (FGA), precum si modul in care acesta a reusit, intr-un timp scurt de la infiintare, sa faca fata provocarilor pe care le-a avut in desfasurarea activitatii, referindu-ne aici la cele doua falimente majore de pe piata asigurarilor, respectiv ASTRA si CARPATICA.
- Pe langa schimbul de experienta, pentru a asigura functionalitatea fondului de garantare si in actualele conditii de globalizare si miscare a populatiei, statele trebuie sa alinieze politicile si legislatiile astfel incat sa evite situatii precum: dubla acoperire a garantiei (un cetatean strain primeste din statul de resedinta dar si din cel in care el este cetatean) sau de discriminare a asiguratilor care nu sunt cetatenii tarii respective.
- Ca stat membru al Uniunii Europene trebuie sa ne luam toate masurile de siguranta pentru a preveni posibile disfunctionalitati cauzate de Brexit. Avand in vedere aceste aspecte, Comisia Economica a considerat oportun sa i se alature Fondului de garantare a asiguratilor in organizarea acestui eveniment cu impact major in mediul schemelor de garantare in domeniul asigurarilor la nivel international.
Cornel COCA CONSTANTINESCU, Vicepresedinte, ASF:
- Am participat activ la infiintarea Fondului de Garantare a Asiguratilor - FGA.
- Fondul de Garantare al Asiguratilor - FGA este o institutie solida ce actioneaza ca "asigurator de ultima instanta", contribuind la protectia asiguratilor, la mentinerea increderii in piata asigurarilor si implicit la stabilitatea sistemului financiar.
- Viitorul pietei asigurarilor trebuie sa fie gandit in contextul intensificarii supravegherii si sa fie guvernat de existenta aceluiasi tratament pentru detinatorii de polite de asigurare in contextul cooperarii transfrontaliere.
Ovidiu Razvan WLASSOPOL, Prim-vicepresedinte, ASF:
- O parte importanta a mecanismului de rezolutie din Romania este FGA, care, pe langa administrarea Fondului de Rezolutie, poate juca un rol activ in interventia timpurie si in aplicarea mecanismului de rezolutie.
- Cadrul de rezolutie se refera la trei etape distincte, respectiv planificarea (elaborarea planurilor de redresare si de rezolutie), interventia timpurie (incluzand aplicarea procedurii de redresare) si aplicarea instrumentelor de rezolutie (in situatia in care compania nu se mai poate redresa prin fortele proprii).
- Un consumator mai bine informat cu privire la drepturile si obligatiile sale, cu privire la beneficiile sistemului de redresare si rezolutie se traduce intr-o incredere mai mare in piata de asigurari sau piata de capital.
- Pierderea increderii consumatorilor in sistemul de asigurari sau punerea in pericol a protectiei oferita prin lege detinatorilor de polite de asigurare sunt cauzele centrale ale intregului mecanism de redresare si rezolutie. Tocmai de aceea, protectia creditorilor de asigurari reprezinta unul dintre cele patru obiective cu importanta egala ale rezolutiei.
Cristian ROSU, Director General, FGA:
- In acesti 3 ani de gestionare de falimente, dintre care doua mari - ASTRA si CARPATICA - carora li s-au adaugat altele mai mici, am acumulat o baza de cunostinte, experiente care sunt utile.
- In momentul acesta, in Europa, sunt doar doua tari care acopera garantarea tuturor tipurilor de asigurari. Suntem construiti sa protejam consumatorul.
- Acum in dezbatere in cadrul Uniunii Europene este o directiva privind RCA. intrebarea ar fi simpla: Am putea sa o extindem de la asigurarile obligatorii si la cele facultative, de ce sa nu asiguram tot? Si experienta Romaniei este de luat in seama, merita sa fie analizata pentru ca din analiza acestei activitati pe care noi putem sa o punem la dispozitia lumii putem sa tragem concluziile necesare pentru o eventuala imbunatatire a acestora.
- Rezolutia in asigurari este un pionierat in Europa si noi am fost printre primii care am adoptat aceasta lege.
- Rezolutia este foarte importanta, ea oferind o ultima plasa de siguranta inainte de intrarea in functiune a fondurilor de garantare in vederea platii despagubirilor catre creditorii de asigurari.
Adrian MARIN, Presedinte, UNSAR:
- Industria de asigurari din Romania beneficiaza de un mecanism de garantare bine reglementat si capitalizat, unde intreaga industrie contribuie pentru oferirea unor garantii suplimentare consumatorului.
- Pana in prezent, din cate stim, doar Romania a pus bazele unui fond national de rezolutie pentru asiguratori, pe toate liniile de business, in timp ce Olanda este in proces de a crea unul similar (conform EIOPA).
- De aceea, Romania este data ca model de bune practici in plan international pe acest subiect, iar FGA este o institutie-cheie pentru stabilitatea industriei de asigurari din Romania si pentru protectia creditorilor de asigurari.
- Majorarea nivelului de educatie financiara este unul dintre cele mai importante lucruri pe care il poate face industria. Educatia financiara este parte a protectiei consumatorului si este la fel de importanta ca existenta acestor plase de sigurante ale sistemului, precum FGA. Tocmai de aceea, UNSAR a lansat anul trecut o platforma dedicate de educatie financiara, Asiguropedia.
Carmen RADU, Presedintele FGA:
- Exista diferente semnificative intre schemele de garantare existente in UE ceea ce determina tratamente diferite ale creditorilor de asigurari. Din 31 de state analizate de catre EIOPA, exista scheme de garantare sau institutii similare care au atributii si in ceea ce priveste protejarea creditorilor de asigurari in cazul insolventei unui asigurator in 20 de state - 26 scheme.
- In tarile in care au fost implementate scheme de garantare in asigurari, nivelul de acoperire difera, ceea ce duce la un nivel neomogen de protectie oferit detinatorilor de polite de asigurare (conform documentelor publicate de EIOPA). Exista diferente semnificative si in ceea ce priveste structura schemelor de garantare, intre procedurile operationale si intre modalitatile de finantare / momentul finantarii.
- Exista limite maxime stabilite in sume fixe sau ca procent de 80-90% din sumele cuvenite creditorilor de asigurare, unele scheme acopera doar despagubirile aferente asigurarilor obligatorii, altele doar asigurarile de viata sau doar asigurarile generale.
- Lipsa unui cadru legal armonizat la nivel european afecteaza eficienta si echitabilitatea protectiei oferite asiguratilor din tarile membre.
- Cred ca ar trebui sa existe o reglementare la nivel european, o armonizare pentru o protectie cat mai egala, dar cred ca o suprareglemntare poate creste foarte mult costul asigurarii.
- Cuvantul cel mai important este "incredere". Toti trebuie sa castigam increderea consumatorilor in fiecare zi.
Cristina NEACSU, Sef Serviciu Comunicare si Relatii internationale, FGA:
- Fondul de garantare a reusit sa gestioneze cu succes provocarile impuse de cooperarea transfrontaliera in conditiile unor cadre de reglementare diferite.
- In indeplinirea scopului pentru care a fost constituit Fondul de garantare a asiguratilor, ca schema in domeniul asigurarilor, respectiv de protejare a creditorilor de asigurari in cazul insolventei unui asigurator, o adevarata celula de criza a fost constituita la nivelul Fondului, pregatita sa gestioneze consecintele falimentului ASTRA S.A.
- Cum putem sa protejam creditorii de asigurari de pe teritoriul unui alt stat? Acesta a fost scopul principal pentru care a fost incheiata Conventia de colaborare intre FGA si MABISZ.
- In executarea Conventiei de colaborare, in general, cererile de plata adresate FGA prin intermediul MABISZ au vizat dosare de dauna, iar cererile transmise direct catre FGA de catre creditorii de asigurari din Ungaria au vizat cererile de restituire a diferentelor de prima aferente perioadei neacoperite in cazul denuntarii politelor de asigurare.
- Dintr-un total de 77 milioane euro platite catre creditorii de asigurare ai ASTRA, pana la sfarsitul lunii septembrie a.c., celor din Ungaria li s-au achitat 3,5 milioane euro.
- Diferentele dintre schemele de garantare, inclusiv absenta acestora in unele state, lipsa unei minime armonizari la nivelul UE privind cadrul legislativ al schemelor de garantare (cu accent pe activitatea transfrontaliera), determina grade diferite de protectie a detinatorilor de polite de asigurare din diferite tari.
- Deoarece schemele de garantare a asigurarilor reprezinta o protectie de "ultima instanta", consideram ca crearea unui cadru legal care sa stabileasca infiintarea unei scheme de garantare in toate statele membre ale UE, cu respectarea unui set minim de obligatii, va permite un tratament egal si eficace al detinatorilor de polite de asigurare.
Hyung Su SOHN, Executive Director, Korea Deposit Insurance Corporation (KDIC):
- KDIC a fost infiintat in 1996, in Coreea de Sud, pentru a proteja deponentii si pentru a mentine stabilitatea sistemului financiar.
- Organizatia are sase membri in Board si un total de 820 de angajati.
- Principalele functii ale Korea Deposit Insurance Corporation sunt: gestionarea fondurilor, managementul riscului, rezolutie si redresare.
- KDIC are in atentie 292 de institutii financiare, precum banci, societati de investitii, companii de asigurari etc.
- In ceea ce priveste experienta, KDIC a redresat 20 de companii de asigurari, de la infiintare, din care 15 de pe segmentl asigurarilor de viata si 5 non-life.
Iulian LUPU, Sef Serviciul de Rezolutie a Asiguratorilor si a Firmelor de Investitii, ASF:
- Fondul de Garantare a Asiguratilor s-a constituit ca persoana juridica de drept public conform Legii nr. 213/2015, dar functioneaza din 1995.
- Obiectul principal de activitatea consta in a oferi schema de garantare pentru situatia in care creditorul de asigurari trebuie sa suporte consecintele insolventei asiguratorului. Plecand de aici, in cadrul mecanismului de rezolutie, FGA capata anumite ipostaze, precum administrator al fondului de rezolutie, administrator de rezolutie, administrator unic la stitutia-punte, administrator temporar.
- Este singurul Fond de rezolutie din UE in domeniul asigurarilor. Se constituie din contributiile platite de toate societatile de asigurare si poate sa aiba resurse financiare constituite din imprumuturi. Contributia este de 0,40% pentru asigurarile generale si 0,25% pentru asigurarile de viata.
- Plafonul Fondului de rezolutie este de 50 milioane lei. incepand cu luna iulie 2017 s-a sistat calculul si plata contributiilor, Fondul de Rezolutie ajungand la 30 iunie 2018 la valoarea de 50,88 milioane lei (contributii si sume rezultate din fructificarea resurselor).
Lionel CORRE - Deputy Assistant Director for Insurance, Directorate-General of the Treasury, French Ministry of Economy and Finance:
- Discutiile de astazi ar trebui sa fie prioritatea zero pentru UE in lunile si anii urmatori si ma refer la preventie si administrarea esecului companiilor de asigurare, mai ales la nivel transfrontalier.
- La nivel international, dupa ultima criza financiara, industria de asigurari s-a confruntat cu probleme multe, neasteptate si acestea au fost unele transfrontaliere, au afectat tari. De aceea incercam sa colaboram la nivel international, pentru a rezolva aceste probleme la nivel european si global.
- Avem reglementari diferite si aceasta situatie creeaza probleme in ceea ce priveste stabilitatea financiara.
- Exista trei nivele de protectie, care trebuie adresate intr-un mod comprehensiv. Vorbim de supraveghere, insolvente iminente si despre scheme de garantare. Daca nu ne facem treaba pe partea de supraveghere, atunci vom avea mai multe probleme cu care ne vom confrunta si va fi mai dificil sa le rezolvam.
- Prima problema pe care trebuie sa o rezolvam este fapul ca nu avem un mecanism international de supraveghere unitar si armonizat, dar exista pasi in armonizare.
- Cand vorbim de protectia asiguratilor, trebuie sa vorbim si de consecintele escului supravegherii in Europa. Felul in care se face supravegherea intr-o tara are o influenta directa asupra altei tari.
- E important sa avem o abordare comuna la nivel international, pentru ca vorbim de riscuri internationale. Avem nevoie de un sistem de compensare intre tari.
- Un alt aspect de discutat este rezolutia si esecurile iminente. Avem trei tari cu rezolutie: Romania - care a creat mecanismul acum cativa ani, Olanda si Franta. in Franta am initiat acest mecanism in luna aprilie 2018; nu a aparut din cauza ca ne-am confruntat cu multe insolvente, ci am vrut sa intervenim cu mecanism de preventie. Mecanismul din Franta este foarte asemanator cu cel din Romania.
Adrian MITROI, Membru in Consiliul de administratie, FGA:
- Noi, aici in Romani,a cred ca am civilizat putin piata si am facut un mare pas inainte aducand confort nu doar autoritatii, dar si clientului de asigurare.
- Cand iti cumperi o polita de asigurare si cand stii ca societatea respectiva de asigurare este participanta la o schema de garantare este deja un mare confort pentru sistemul modern financiar.
- Se vede la orizont o incetinire a activitatii economice, dar nu vad o criza economica sau recesiune in perioada imediat apropiata.
- In ceea ce priveste perioada de 10 ani post criza, a fost bine folosita de supraveghetori, care au rafinat toate regulamentele si cred ca Europa sta foarte bine la acest capitol, Romania cred ca sta impecabil, avem niste reglementari nu doar ca sunt racordate la cele europene, dar unele, precum FGA, sunt un exemplu. S-a folosit bine aceasta perioada de relativa acalmie financiara, capitalizarile sunt suficiente pe tot sitemul financiar bancar.
- Economia va continua sa performeze in viitor, si cea romaneasca, dar nu la asteptarile de pana acum.
Afiza ABDULLAH, General Manager, Malaysia Deposit Insurance Corporation:
- Avem mai multe autorititati de reglementare, avem si alte entitati in domeniu si ascociatii ale jucatorilor din piata. Suntem una dintre entitatile de regelementare.
- Suntem un sistem integrat, ceea ce inseamna ca asiguram nu doar detinatorii de polite de asigurari, ci si deponentii la banci.
- Exista esecuri pe piata, ceea ce arata ca avem un rol de jucat.
- Protectia oferita de Guvern este supraestimata, Guvernul este vazut ca un super-erou care va veni si ii va salva de fiecare data, indiferent de costuri.
- In Malaysia nu am avut falimente o perioada lunga de timp. Mai departe ne vom axa pe planuri de recuperare si rezolutie.
- Educam atat consumatorii, cat si agentii, atat inainte de achizitia produselor, cat si dupa.
- Avem si o platforma de educare online. Avem o buna penetrare in ceea ce priveste internetul. Oamenii pot accesa usor platforma.
- Mai facem si alte lucruri in ceea ce priveste educatia. Avem cheltuieli alocate si incercam sa acoperim si alte domenii, cum ar fi retelele sociale, avem si evenimente tintite - de exemplu pentru persoanele din mediul rural, avem programe dedicate acestora si incercam sa ii informam cu privire la protectia pe care o ofera companiile
- Facem educatie financiara pentru a construi incredere si pentru a crea colaborari de succes.
Calin RANGU, Director Directiea Supraveghere, Control Intermediari si Reguli de Conduita, ASF:
- Trebuie sa se vorbeasca mai mult de nevoia formarii profesionale a celor din piata de asigurari, pentru ca nu este suficient ca un consumator sa fie educat daca cel care ii vinde nu este si el pregatit corespunzator.
- Trebuie sa educam consumatorii ca sa poata sa puna intrebari, sa inteleaga si pe profesionisti ca sa fie corecti, sa actioneze intr-un mod onest fata de acesti oameni care ii platesc.
- Cauza principala a esecurilor tine in general de zona de leadership, zona de presiuni, aspiratii in crestere si aspiratii care nu pot fi indeplinite, de practici si impactul practicilor rationale sau irationale ale celor care se comporta necorespunzator si duc instabilitatea pietei la un nivel destul de inalt. Firmele care intra in faliment se afla in acea situatie pentru ca managementul le-a adus in faliment, ca un om le-a dus in faliment.
- Institutul de Studii Financiare (ISF) va capata noi valente prin aplicarea IDD - Directiva europeana privind distributia in asigurari, care solicita o pregatire profesionala constanta, anuala, de 15 ore .
- IDD vine cu elemente noi, care vor fi transpuse in perioada urmatoare si pe piata romaneasca si la nivel european si speram sa-si regaseasca efectele in cat mai putine falimente in viitor si cat mai putina treaba pentru fondurile de garantare si cat mai multa treaba pentru cei din piata, care trebuie sa prezinte lucruri astfel incat sa fie intelese de consumatori.
- Institutul de Studii Financiare (ISF) va capata noi valente prin aplicarea IDD - Directiva europeana privind distributia in asigurari, care solicita o pregatire profesionala constanta, anuala, de 15 ore .
- IDD vine cu elemente noi, care vor fi transpuse in perioada urmatoare si pe piata romaneasca si la nivel european si speram sa-si regaseasca efectele in cat mai putine falimente in viitor si cat mai putina treaba pentru fondurile de garantare si cat mai multa treaba pentru cei din piata, care trebuie sa prezinte lucruri astfel incat sa fie intelese de consumatori.