VIDEO: Exclusiv - KOLLER, CEA: Industria de asigurari s-a comportat ca un stabilizator in vremuri de criza, insa nu va fi scutita de noi reglementari
Industria de asigurari s-a comportat, la un anumit nivel, ca un stabilizator intr-un mediu economic extrem de incert si volatil", a declarat Michaela KOLLER, Director General al CEA (Federatia Asiguratorilor si Reasiguratorilor Europeni), intr-un interviu realizat, in exclusivitate, de Revista PRIMM Asigurari&Pensii la Bruxelles.
"Acest lucru nu este totusi suficient pentru a ajuta piata, in sensul in care nu vom fi scutiti de modificarile legislative care urmeaza. Exista, in prezent, o activitate intensa la nivel legislativ, nu numai la nivel European, ci si la nivel international si acesta este un alt unghi din care industria de asigurari va simti efectele crizei, dincolo de impactul economic", a continuat oficialul.
"Ne aflam deci intr-un moment in care ne confruntam zi de zi cu replici ale crizei financiare, dar noi, ca si federatie, le experimentam cu precadere la nivel legislativ. Daca vorbim despre industria asigurarilor, aceasta a fost fara indoiala afectata, din punct de vedere economic. Este de ajuns sa ne uitam la portofoliile investitionale ale membrilor nostri, deci este foarte clar ca nu industria asigurarilor a fost cea care a declansat criza. O imagine de ansamblu, cu foarte putine exceptii, arata ca asiguratorii au reusit totusi sa faca foarte bine fata "furtunii", a subliniat KOLLER.
Situatia prezenta, atat la nivel European, cat si international, este ca asiguratorii trebuie sa accepte faptul ca autoritatile de reglementare, asiguratii, organismele de supraveghere care actioneaza in interesul acestora, precum si Guvernele simt nevoia sa verifice cu mare atentie rolurile diferite pe care fiecare jucator le-a avut sau le are in declansarea si propagarea crizei economice, potrivit Directorului General al CEA.
"Desi noi avem mai mult un rol secundar, facem parte din sectorul serviciilor financiare, deci ne aflam sub incidenta acelorasi examinari. Din perspectiva noastra, cred ca trebuie sa abordam situatia din punctul de vedere al gradului in care industria asigurarilor va fi supusa noilor reglementari. Pentru moment, suntem in faza in care toti jucatorii din domeniu incearca sa traga invataminte din ceea ce au avut de infruntat pana acum, sa identifice cele mai eficiente metode de a merge mai departe", a continuat Michaela KOLLER.
Totodata, din moment ce target-ul noilor reglementari este sectorul bancar, o multime de idei si de propuneri sunt confruntate si testate si in industria asigurarilor. Totusi, CEA considera ca acesta este momentul perfect pentru ca industria de asigurari sa sustina si mai tare diferentele dintre sectorul bancar si cel de asigurari, acesta fiind unul din aspectele pe care Federatia a pus accentul in fiecare dezbatere pe marginea reglementarilor necesare in domeniul serviciilor financiare.
"Nu toate masurile care se potrivesc si sunt necesare sectorului bancar sau altor segmente financiare se pot aplica si industriei de asigurari. Bineinteles, unele principii sunt aplicabile in mod general tuturor serviciilor financiare, insa este foarte important sa fie identificate raspunsuri distincte in ceea ce priveste reglementarea pietei noastre", a mai precizat Directorul General al CEA.