1asig.ro
1asig.ro

VIDEO: Ce inseamna digitalizarea, din punctul de vedere al actuarilor din asigurari?

[video|13917] Care este situatia profesiei de actuar in regiunea Europei Centrale si de Est? Ce rol joaca aceasta pentru industria asigurarilor in ansamblu? Ce impact va avea digitalizarea asupra profesiei? Despre toate acestea, si nu numai, a vorbit Klime POPOSKI, Presedinte, Autoritatea de Supraveghere a Asigurarilor din Macedonia, in cadrul editiei din aceasta saptamana a emisiunii XPRIMM Time for Business.

"In primul rand, trebuie sa mentionez ca in regiunea balcanica avem un numar foarte mic de actuari. In al doilea rand, actuarii nu colaboreaza unii cu ceilalti la nivel regional si, in al treilea rand o parte din reglementarile aflate in vigoare in tarile din aceasta zona impun programe de pregatire profesionala continua, aceasta fiind o cerinta si a Asociatiei Internationale a Actuarilor", a rezumat Klime POPOSKI situatia regionala a actuariatului.

In ceea ce priveste digitalizarea, "industria este pregatita si bineinteles ca actuarii ar trebui sa fie pregatiti sa accepte digitalizarea si sa se adapteze noilor cerinte impuse de aceasta", a precizat Presedintele Autoritatii de Supraveghere a Asigurarilor din Macedonia.

Ce inseamna digitalizarea, din punctul de vedere al actuarilor? "Vor aparea schimbari, in primul rand, in design-ul produselor. Datorita digitalizarii avem noi produse si noi canale de distributie", a subliniat Klime POPOSKI. De asemenea, "din punctul de vedere al actuarilor, toate modificarile aduse de digitalizare trebuie luate in considerare in calcularea preturilor si, cel mai important, in construirea produselor", a adaugat acesta.

Prin urmare, "actuarii trebuie sa urmeze noile trenduri si sa gaseasca solutii pentru a beneficia cat mai mult de avantajele digitalizarii in activitatile lor de zi cu zi. Prin urmare, traim intr-o perioada plina de provocari nu numai din punctul de vedere al profesionistilor din asigurari, ci si al actuarilor", a afirmat Klime POPOSKI.