1asig.ro
1asig.ro

Ucraina castiga teren in Europa

Alexander FILONIUK"Piata ucraineana de asigurari ocupa, in acest moment, locul 24 la nivelul Europei (din 35 de tari), cu subscrieri mai mari in anul precedent decat in tari precum Romania, Slovenia, Slovacia, Croatia sau Bulgaria", a subliniat Alexander FILONIUK, Presedintele Ligii Asiguratorilor din Ucraina in deschiderea lucrarilor Forumului "VIIIth Yalta Forum of Insurance Market Participants".

Industria asigurarilor din Ucraina a cunoscut o dezvoltare excelenta in ultimii ani, volumul subscierilor ajungand, la sfarsitul anului 2007, la 3,47 mld. USD. Cresterea nominala, fata de 2006, a fost de 26,67%, datorata in mare parte dezvoltarii segmentului life, care s-a majorat cu 50% in anul 2007 (cea mai mare crestere pe segmentul asigurarilor de viata consemnata la nivel european, in 2007).

"Dinamica pietei ucrainiene de asigurari este considerabila. Acest fapt nu este insa unul iesit din comun, avand in vedere potentialul tarii noastre pentru industria de asigurari", a declarat Alexei VOLOSHIN, Presedinte Comisia Nationala pentru Reglementarea Pietei Financiare.

Conform reprezentantului Autoritatii de Supraveghere din Ucraina, o caracteristica principala a pietei ucrainiene de profil este o concentrare redusa a volumului subscrierilor, la nivelul primelor companii din topul asiguratorilor, fata de celelalte state europene.
"Primele 10 companii la nivel national detin doar 27% din piata, in timp ce primele 20 depasesc cu putin 50%", a completat oficialul citat.

Una dintre explicatiile pentru aceasta stare de fapt este numarul foarte mare de companii si de putere similara, prezente pe piata (peste 400).
Acest element constituie un stimulent puternic pentru competitia existenta la nivel intern. Mai mult, este o explicatie pentru numerosii investitori straini care vor sa cucereasca o pozitie dominanta pe piata de profil (AXA, PZU, ALLIANZ etc.).

In acest context, Andrzej KLESYK, CEO al grupului PZU, una dintre companiile care intentioneaza sa aloce sume considerabile pentru dezvoltarea afacerilor in Ucraina, a declarat: "Vedem Ucraina ca o oportunitate extraordinara si noi, PZU, putem sa contribuim mult la dezvoltarea acestei industrii.

Compania noastra este de origine poloneza, iar acest fapt credem ca reprezinta un avantaj: putem intelege mai bine decat concurentii nostri piata din Ucraina".
"Exista numeroase asemanari intre piata din Polonia si cea ucraineana. Prevedem ca evolutia acesteia din urma va fi similara cu evolutia pe care a cunoscut-o piata de profil din Polonia", a completat Andrzej KLESYK.

"Lipsa acestei concentrari prezente pe majoritatea pietelor din Europa subliniaza faptul ca industria ucraineana a asigurarilor este una tanara. Totusi, tendinta este evidenta; este doar o chestiune de timp pana in momentul in care o parte mult mai mare a subscrierilor se va regasi in rezultatele primelor companii din top", a explicat reprezentantul Autoritatii de Supraveghere din Ucraina.

In alta ordine de idei, Ucraina este deschisa catre noi investitori. In acest moment exista 87 de companii pe piata care au capital strain.