1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

VIDEO: XPRIMM Time for Business - FORECAST 2018: Principalele declaratii

Liderii companiilor de asigurari si de brokeraj, dar si reprezentantii Autoritatii de Supraveghere Financiara, s-au reunit luni, 5 februarie a.c., in cadrul traditionalului XPRIMM Time for Business - FORECAST 2018, aflat la a X-a editie, pentru a identifica si dezbate principalele tendinte care vor marca anul 2018 in piata de profil. Cititi in continuare cele mai importante declaratii.

Astfel, in cadrul conferintei sunt analizate tendintele, oportunitatile, dar si amenintarile care vor marca anul acesta piata de asigurari din Romania. In acelasi timp, specialistii vor dezbate si solutiile necesare pentru cresterea si dezvoltarea sanatoasa a pietei de asigurari, precum si cresterea protectiei consumatorilor.

Nu in ultimul rand, implementarea IDD si GDPR, doua dintre cele mai importante provocari ale anului pentru industria de asigurari - se vor numara printre temele dezbatute in cadrul FORECAST 2018.

Principalele declaratii:

Cornel COCA CONSTANTINESCU, Vicepresedinte, ASF:
[video|13877]
  • Atunci cand vorbim de obiective, vorbim in principal de ceea ce raportam. Trebuie sa facem o evaluare precisa a locului in care ne aflam, a problematicii actuale, sa intelegem de ce suntem aici si, in acelasi timp, sa ne stabilim targeturile. Nu putem sa nu privim care experienta anilor precedenti, nu putem sa nu avem in vedere ca depindem de cateva coordonate - in primul rand de implementarea directivelor si regulamentelor europene, de implicarile interne si externe in grupurile de lucru. 
  • ASF este implicat semnificativ in ceea ce se numeste Comitetul national de stabilitate macro. 
  • Obiectivele ASF in 2018 pentru sectorul asigurari sunt: Consolidarea functiei de supraveghere prin dezvoltarea instrumentelor specifice de supraveghere pe baza de risc; Actiuni de promovare in vederea cresterii gradului de constientizare a consumatorilor cu privire la functia pe care o indeplinesc produsele de asigurare; Promovarea asigurarilor facultative de viata si sanatate; Promovarea increderii in industria asigurarilor si in produsele de asigurare; Protectia consumatorilor impotriva practicilor neloiale si abuzive si asigurarea stabilitatii pietei asigurarilor.
  • Ne intereseaza consumatorul, sa promovam increderea in industria de asigurari.
  • Piata a ramas, in 2017, dependenta de asigurarea RCA, in timp ce asigurarile facultative sunt insuficient dezvoltate.
  • Asigurarile auto, incluzand RCA si Casco, reprezinta 75% din totalul subscrierilor aferente asigurarilor generale si 59% din totalul primelor brute subscrise de societatile de asigurari in primele noua luni ale anului 2017.
  • Trebuie sa crestem gradul de cuprindere in asigurare a locuintelor prin polita obligatorie PAD. 
  • Personal nu inteleg cauza pentru care propietarii de locuinte (peste 90% din locatari sunt si propietari) nu incheie o polita de asigurare a locuintei, atat cea obligatorie, cat si cea facultativa.
  • Autoritatea isi doreste cresterea pietei asigurarilor, prin diversificare, fara periclitarea stabilitatii.
  • Concluzia e ca trebuie sa creasca piata.
  • Rata combinata a daunei RCA a scazut la circa 96%, fata de 118% in 2015. Cheltuielile cu achizitiile au scazut. Noua lege RCA demonstreaza ca a fost buna.
  • Brokerii incearca sa isi optimizeze veniturile prin vanzarile facultative, ceea ce este excelent.
  • Primele efecte ale Legii RCA: Imbunatatirea modului de functionare a bazei CEDAM - care este administrata de BAAR, Lansarea aplicatiei online pentru identificarea clasei bonus - malus, Decontarea directa - produs optional din ce in ce mai cerut.
  • Decontarea directa este un plus de reputatie pentru piata. 
  • Constatam ca SCR si MCR sunt peste media europeana. Stabilitatea pietei e una reala, palpabila.
  • Cred ca 2018 este anul protectiei consumatorului, pentru ca vorbim de implementarea IDD si aplicarea GDPR. Consumatorul devine centrul de interes.
  • Anul 2018 va fi anul maturizarii pietei de asigurari din Romania.
  • Cum dezvoltam piata? Jucatorii trebuie sa identifice nevoile reale ale consumatorilor, poate mai simple si mai ieftine. Sa ne uitam la microasigurari, parteneriate asiguratori-brokeri etc.
  • In ceea ce priveste asigurarile mutuale, avem un proiect aproape de finalizare. Urmeaza sa fie transmis la Ministerul de Finante.
Alexandra SMEDOIU, Membru in Consiliu Director al CFA Romania:
  • Industria de asigurari din tara noastra este una dintre cele mai optimiste industrii pe care le cunosc, cele mai multe voci previzionand ca piata va creste, ca Romania va ajunge departe in ceea ce priveste asigurarile. Pot sa afirm, insa, ca industria de asigurari nu a ajuns la maturitate. Intr-adevar exista premise de crestere. Chiar daca valoarea subscrierilor nu este la valoarea la care ar trebui sa fie, nu este in totalitate "vina" pietei de asigurari, principalele influente venind dinspre macroeconomic.
  • La o scurta privire a datelor economice, Romania are una dintre cele mai dinamice economii din UE (+8%), cu un salariu mediu pe economie de 500 euro, respectiv 200 euro - salariu minim - venituri valabile pentru circa o treime din populatie. Tot Romania este tara in care 70% din chetuielile populatiei se indreapta catre serviciile de baza. Asiguratorii vand un produs financiar sofisticat, pentru care sa depuna foarte multe eforturi pentru a-l vinde.
  • Tot din punct de vedere macroeconomic, Romania este tara UE care se afla din punctul de vedere al deficitului bugetar la limita - in ceea ce priveste datele pentru 2016. Acelasi lucru il arata atat datele preliminare pentru 2017, cat si estimarile pentru 2018. Totodata, avem printre cele mai mici venituri fiscale din UE. Cu alte cuvinte, nu colectam cat ar trebui. Exista un deficit de cel putin 15% din acest punct de vedere. Majoritatea veniturile guvernului vin din impozite indirecte, TVA, accize. Cu alte cuvinte avem o crestere economica bazata pe consum, care este buna pentru guvern, dar nu neaparat este sustenabila pentru populatie.
  • Privind inspre viitor, spre anul 2050. Cheltuielile sociale la buget vor creste de la 8% spre 15%. Este un fenomen aplicabil tuturor statelor UE pe fond demografic, dar din acest punct de vedere, Romania nu este inca pregatita sa suporte o astfel de situatie.
  • 2018 - anul revolutiei fiscale. Cota unica vs. impozitarea progresiva. Cota unica, la inceput blamata a fost printre cele mai bune decizii care au contribuit din plin la cresterea economica a Romaniei. Probabil ca in ceea ce priveste companiile va ramane, insa pentru populatie, cel mai probabil, daca veniturile fiscale la bugetul de stat nu vor ajunge la nivelul preconizat astfel incat sa sustina cheltuielile, vom avea o impozitare progresiva.
  • In ceea ce priveste mutarea contributiilor, aceasta schimbare afecteaza ce mai mult industria IT, sectorul economic care a adus cele mai mari contributii la PIB.
  • TVA-ul, cel mai mare contributor la bugetul Romaniei. Orice schimbare a TVA-ului este un semnal puternic in economie. Totodata, inflatia va ajuta acest guvern, astfel ca prognoza noastra este ca inflatia va creste si ca nu se vor lua masuri pentru a stopa aceasta crestere. De ce? Inflatia aduce venituri la buget.
  • Imbunatatirea colectarii taxelor  este un deziderat de 10 ani de zile. Suntem intr-o  zona de deficit de colectare foarte mare. Daca nu imbunatatim colectarea, se vor creste taxele.
  • Impozitele pe cifra de afaceri - un joc cu "suma 0" pentru guvern, intrucat va rezulta un nivel de colectare similar. Totusi de ce este luata in calcul aceasta solutie? Pentru simiplificare, nu vor mai trebui verificate cheltuielile.
  • Pentru industria de asigurari, in ceea ce priveste impozitarea PFA-urile, diferenta la impozitare 2017 vs. 2018, persoana fizica autorizata este mai avantajata in 2018. Aceeasi situatie o avem si in cazul microintreprinderilor: cu cat veniturile sunt mai mari, cu atat impozitarea este mai mica.
  • Schimbari preconizate pentru 2019 - reducerea cotei de TVA la 18%, consideram ca este un pariu riscant. Totodata, ne intrebam, cum va fi aplicat oare in Romania, impozitul pe gospodarie. De asemenea, se anunta un razboi total impotriva firmelor cu pierderi, pentru cele care au datorii mai mari decat activele, se va cere reintregirea capitalului cu riscul dizolvarii.
  • In ceea ce priveste strategiile pe termen lung, avem nevoie de o politica fiscala predictibila, de un mediu economic sanatos,  de educatie financiara si de un cadru de reglementare flexibil, adaptat pietei.
Adrian MARIN, Presedinte, UNSAR:
[video|13878]
  • Cresterea economica are un efect intarziat asupra pietei de asigurari.
  • Va fi importanta creditarea, in ce limita merge inainte si cu ce viteza. 
  • Anul 2018 este de departe anul clientului, anul care va pune transparenta si diverse unghiuri prin care clientul e pe primul loc, ceea ce e bine, pune presiune pe noi, pe industrie, sa ne profesionalizam.
  • 2018 pune presiune pe doua reglementari foarte importante - IDD si GDPR. Acestea ne vor obliga sa ne revizuim fluxurile operationale si este foarte important cu ce viteza facem si cum reusim sa facem acest lucru vizavi de dezboltarea business-ului, pentru ca este o presiune foarte mare.
  • Uitandu-na la ponderea segmentului auto, cred ca riscul major al pietei pe termen mediu spre lung devine si costul daunei.
  • Este incurajator ce se intampla cu decontarea directa, ea aduce un plus de valoare. Il pune pe client sa se uite si la altceva pe langa pret. Este o realizare a pietei.
  • Cred ca piata se ridica la un alt nivel de evolutie, cred ca IDD si GDPR va face anumite diferente in piata.


Efectele legii RCA si Decontarea Directa:

- Cornel COCA COSTANTINESCU, ASF: Efectele RCA se afla in topul celor mai dezbatute subiecte in 2017. Acum avem o lege moderna, aplicabila pietei locale. Decontarea directa inseamna un plus de calitate a serviciilor, un plus de reputatie al pietei. (...) Decontarea este un prim pas - companiile au obligativitatea de a oferta, iar clientii decid daca vor sau nu. Constatam ca a mai aparut o bariera - costurile difera foarte mult. De ce este nevoie de un cost pentru acest serviciu? Pentru ca acest serviciu este in scopul pastrarii clientului si fedelizarii lui, iar in al doilea rand instrumentarea dosarului se face oricum ori la o companie ori la alta. Costul este urias.  Dar sunt convins ca piata se va reaseza, dumneavoastra (catre asiguratori - n.red.) va veti recapata increderea unii in ceilalti si veti diminua aceasta povara pe care o puneti acum pe spatele asiguratului.

- Adrian MARIN, Presedinte, UNSAR: Legea RCA a creat un cadru cu multe aspecte, iar decontarea directa e unul dintre cele pozitive. Decontarea directa are rolul de a face ca pretul sa nu mai fie argumentul principal la achizitia unei polite. Ar fi bine ca numarul de unitati anuale de vehicule asigurate, sa creasca, desi nu ma astept la acest lucru. Important este sa putem mentine calitatea serviciilor.

- Virorel VASILE, Presedinte, PRBAR: In ceea ce priveste informarea asiguratilor cu 30 de zile inainte de expirarea contractului RCA, de cand exista aceasta notificare, atat clientii, cat si brokerii si asiguratorii sunt "nemultumiti". Orice modificare legislativa trebuie sa fie in avantajul consumatorului. Niciodata un client nu isi emite polita RCA cu 30 zile inainte sa expire. Notificarea ar trebui facuta cu circa 5 zile inainte de data de expirare. De asemenea, aceasta notificare trebuie facuta de emitent, ori broker, ori asigurator, nu de ambele parti. Nu facem decat sa bulversam consumatorul in dorinta noastra de a-l informa. De asemenea, ar trebui considerat si SMS-ul ca si canal de informare. Multi asiguratori nu iau in calcul SMS-ul.

- Dorel DUTA, UNSICAR: Referitor la notifiicarea clientilor cu 30 de zile inainte de expirare, noi brokerii avem sisteme pe care si le-a adaptat fiecare cum a putut si a crezut de cuvinta, dar in perioada urmatoare o sa facem o analiza a problemelor pe care le intampinam. Vom vedea si comunicarea electronica cum o sa vom face, inclusiv PID, semnatura electronica etc. Va trebui sa facem dovada ca am informat clientul.

- Gheorghe GRAD, General Manager, RENOMIA SRBA: Mai bine de 80% dintre clienti prefera ca mijloc de comunicare telefonul mobil. Foarte putini au comunicat si o adresa de email. Personal nu vad nici o problema in a-i notifica prin SMS. Important este ca informatia sa ajunga la ei pe calea pe care au agreat-o.

- Victor SRAER, Director General, OTTO Broker: La momentul actual, clientul suporta o avalansa de notificari. 2017 a fost un an in care s-a vorbit mult de RCA, dar in ultimele luni acest subiect a fost mai putin prezent, fiind un efect al eficientizarii pietei. Ne lasa timp sa ne gandim si la alte asigurari facultative. Cred ca 2018 e un an al clientului, ar trebui sa ne dea un refresh si sa ne uitam la modul in care ne structuram produsele in piata si cum ne raportam la un client - sa ne raportam la nevoile lui, sa facem produse mai simple.


Dezvoltarea asigurarilor de locuinte:

- Stefan PRIGOREANU, CEO, MILLENIUM Insurance Broker: Exista initiative la nivel local care pot creste gradul de penetrare al industriei de asigurari. De exemplu, la Brasov, Consiliul Local a infiintat un "birou local de informare si supraveghere a asigurarilor ". Anul trecut, acest birou a emis un numar de 30.000 notificari catre cetatenii care nu aveau incheiate PAD-uri. Rezultatul a fost ca s-a majorat cu 30% numarul asiguratilor. Initiativa este una laudabila, si daca ar fi multiplicata, efectele ar fi unele pozitive.

- Nicoleta RADU, Director General, PAID: PAD-ul este un produs extrem simplu si cu toate astea avem doar 18,5% grad de penetrare. In ceea ce priveste initiativa de la Brasov este important sa sprijinim cu intormatii primariile, caci si de ele depinde, intr-o masura, cresterea la nivel local a gradului de acoperire. Noi am facut tot ceea ce se putea face in ceea ce priveste sustenabilitatea companiei. Unul dintre obiective pe care le avem este acela de a finaliza planul de intervenitie in caz de catastrofa. Chiar daca nu  am avut parte de astfel de evenimente, ar trebui sa ne pregatim, sa actionam unitar si eficient la nivel de industrie in beneficiul clientilor. Am fost de acord sa existe si alte canale de distributie a politelor PAD. Una din variante sunt brokerii, dar suntem deschisi si pentru alte variante.

- Virgil SONCUTEAN, CEO, ALLIANZ-TIRIAC Asigurari: Legat de PAD as dori sa mentionez doua aspecte. In primul rand trebuie sa ne decidem daca este o asigurare obligatorie sau facultativa. Daca este obligatorie ar trebui sa existe anumite constrangeri pentru neincheierea ei. Al doilea aspect se refera la distributie: un produs ieftin nu poate fi distribuit pe canale de distributie scumpe, trebuie identificat unul pretabil.


Cresterea asigurarilor de viata si de sanatate:

- Adrian MARIN, Presedinte, UNSAR: Piata a venit cu multe produse in acest sens. Cresterea accelerata s-a observat cand deductibilitatea fiscala si-a spus cuvantul. Cred ca majorarea pietei de sanatate va fi mult mai ponderata in 2018. Dinamica de 52% din 2017 are ca principal argument, faptul ca a crescut de la o baza foarte mica.

- Virgil SONCUTEAN, CEO, ALLIANZ-TIRIAC Asigurari: Infrastructura medicala din domeniu privat a inceput sa se dezvolte ca alternativa la cea de stat. Momentan este intr-o stare incipienta, cazurile medicale mai grave sunt tot la stat, iar acest lucru creeaza o limitare a dezvoltarii asigurarilor de sanatate. Trebuie sustinut un cadru legislativ astfel incat structura spitalelor de stat sa poata beneficia de aport de "bani noi" care sa fie utilizati la utilarea spitalelor, la plata medicilor. Piata asigurarilor de sanatate este una mica, dar care are forta necesara de a se dubla la fiecare trei ani de zile. Consider ca trebuie modificata legislatia, astfel incat sistemul de stat sa poata beneficia de decontari din partea asigurarilor private de sanatate.

- Gheorghe GRAD, RENOMIA SRBA: Marea problema a politelor de sanatate este data de calitatea serviciului prestat de catre clinica privata si toate reprosurile pe care le avem din partea clientilor sunt legate strict de modul cum a fost tratat la clinica, fiind total in afara controlului asiguratorilor. Asta e o problema pe care asiguratorii trebuie sa vada cum o pot imbunatatii in gestionare.

- Dorel DUTA, UNSICAR: Asigurarile de sanatate vor avea un impact mai mare atata timp cat reteaua de spitale private se va dezvolta la nivelul tarii.


Cum dezvoltam piata?

- Virgil SONCUTEAN, ALLIANZ-TIRIAC: Daca ne uitam la dinamica fenomenelor meteorologice, la incidenta fenomenelor medicale, putem concluziona ca piata de asigurari este plina de oportunitati. De asemenea, din punct de vedere financiar, veniturile populatiei sunt in crestere, iar produsele de asigurare au devenit mai accesibile ca tarife. Totusi, de ce acest deficit de asigurare? Raspunsul se gaseste la nivelul companiilor. Suntem in mare masura captivi unui model de business, suntem sofisticati, greoi in limbaj, explicam mult prea putin cat ne costa daca nu ne asiguram. Trebuie sa avem o abordare mai simpla, mai facila, mai pe intelesul omului de rand. Acest lucru ar aduce multe avantaje celor prezenti in piata. Multe dintre produsele noastre de asigurare nu ajung la clienti si pentru ca cei care le distribuie, in mare parte, lucreaza part-time si nu cunosc decat cel mult 2-3 tipuri de produse, dar asta nu este o situatie care caracterizeaza doar piata de asigurari din Romania, ci o regasim la nivelul intregii regiuni.

- Bogdan ANDRIESCU, UNSICAR: In ultimii 10 ani, piata de asigurari din Romania nu a evoluat. Suntem tot la 100 euro/locuitor in ceea ce priveste indicatorul de densitate a asigurarilor. Putem sa ne propunem, la nivel de industrie, sa facem lobby, ca cei 100 euro ramasi la nivel de gospodarie (489 lei - disponibilul pe gospodarie, conform INS) sa fe deductibili pentru asigurari.

- Liviu CHIRIC, Avocat, CHIRIC & CHIRIC: La gradul de subasigurare, o contributie importanta o are si statul, el activand de foarte multe ori in defavoarea asigurarilor. Ori de cate ori s-a produs un risc, statul a intervenit intr-o forma sau alta. Astfel, nu prea exista o educatie a populatiei pentru ca oamenii sa se asigure, intrucat statul a intervenit de fiecare data cand s-a produs un eveniment.

- Sorin IACOB, Country Manager, GT Motive: RCA-ul, asa cum este el astazi configurat, este un produs muribund. Trebuie sa privim in viitor, in perspectiva, sa vedem care este tendinta, ce se cere, ce se consuma, spre ce se indreapta tinerii sub 35 de ani. Ei nu isi mai doresc sa investeasca in masini, multi nu mai vad utilitatea in a avea permis de conducere. Mai mult, in piata exista o singura companie de asigurari care ofera produse specifice device-urilor mobile.