1asig.ro
1asig.ro

Tendinte de concentrare pe RCA din Rusia

In Rusia, pe segmentul asigurarilor RCA, au fost inregistrate, in primul trimestru al acestui an, prime brute subscrise in valoare de 430 mil. EUR.
Mai mult de jumatate din aceste prime au fost subscrise de catre primele cinci companii de asigurare, si anume : ROSGOSSTRAKH, RESO Garantia, INGOSSTRAKH, ROSNO si VSK. Acelorasi societati le revine si peste jumatate din despagubirile platite pe acest segment, si anume 230 mil. EUR.

Astfel, conform datelor Uniunii Asiguratorilor Auto din Federatia Rusa, in perioada ianuarie-martie 2007, primele cinci companii au subscris, pe segmentul RCA, 220 mil. EUR, ceea ce reprezinta 50,57% din total prime subscrise si au platit daune de aproximativ 120 mil. EUR (49,43%).
Liderii pietei au incheiat, in perioada de referinta, 3,4 milioane de polite de asigurare RCA (50,66% din total polite incheiate), solutionand 180.052 de dosare de dauna (46,9%).

Aproximativ aceleasi rezultate au fost inregistrate si in primul trimestru al anului precedent de catre aceiasi lideri pe segmentul asigurarilor RCA. Astfel, asiguratorii mentionati au inregistrat, in primele trei luni ale anului 2006, urmatorii indicatori: 51,61% din prime, 50,67% din daunele platite si 54,18% din numarul de polite.

Mai mult de o patrime din acest segment este controlat de ROSGOSSTRAKH, avand o cota de piata de 27,34% in T1/2007 (28,4% in T1/2006). Cota de piata a RESO Garantia este de 8,75% (9,17%), INGOSSTRAKH, 6,03% (5,79%), ROSNO, 4,78% (4,58%) si VSK, 3,66% (3,67%).