1asig.ro
1asig.ro

Studiu: 70% dintre soferii din Marea Britanie nu citesc in intregime contractele de asigurare ale masinilor

7 din 10 soferi din Marea Britanie nu citesc in intregime contractele de asigurare ale masinilor atunci cand incheie sau, dupa caz, reinnoiesc o polita de asigurare auto, arata un studiu realizat de Co-op Insurance.

Studiul a fost realizat in aprilie 2018, pe un esantion de 2.000 de persoane, concluzia fiind ca soferii din Marea Britanie nu citesc contractele in intregime din cauza surplusului de informatii.

Potrivit Co-op Insurance, 25% dintre soferii participanti la studiu au declarat ca s-au plictisit citind, iar alti 20% sustin ca limbajul greu accesibil i-a determinat sa nu citeasca in intregime contractele de asigurare. De cele mai multe ori, mai arata sursa citata, soferii cu varste cuprinse intre 45-54 de ani sunt cei care nu citesc contractele in intregime, 75% dintre acestia recunoscand acest lucru.

La polul opus, tinerii sunt cei care vor sa stie toate informatiile prevazute in contractul de asigurare, 37% dintre soferii cu varste cuprinse intre 18-24 de ani sustinand ca, la incheierea sau reinnoirea politei, citesc contractul integral. Co-op Insurance mai arata ca 93% dintre soferi sustin ca asiguratorii trebuie sa faca in asa fel incat contractele de asigurare sa fie mai usor de citit si de inteles.