SRBA Broker de Asigurare Reasigurare a devenit, de la inceputul acestei
saptamani, reprezentant oficial pentru Romania al retelei HLA Global.
Cu denumirea initiala LAMBERT Network, reteaua HLA Global a fost
fondata in anul 1997 si este constituita pe baza parteneriatelor
cu companii de brokeraj prezente pe pietele reprezentative de asigurari
din intreaga lume."Prin noua calitate de reprezentanti HLA Global vom asigura servicii de brokeraj la standardele impuse de catre HLA atat clientilor societatilor membre ale HLA care deruleaza afaceri in Romania, cat si clientilor nostri care isi dezvolta afaceri in alte tari din lume, prin intermediul acestei retele, reprezentata in peste 80 de state ale lumii. Consider ca nu este de neglijat nici accesul facil la piata internationala de asigurari si reasigurari prin intermediul careia vom putea satisface orice nevoie de asigurare a clientilor nostri, indiferent de complexitatea produselor si marimea sumelor asigurate", a precizat Gheorghe GRAD, Director General al SRBA.
SRBA a intermediat, in primul semestru al anului in curs, prime in valoare de 3,7 mil. lei, in crestere cu aproape 50% comparativ cu valoarea consemnata pentru acelasi indicator in perioada corespondenta a anului trecut. Compania a realizat, in aceeasi perioada a anului curent, venituri din activitatea de brokeraj care au depasit 1 mil. lei. SRBA este reprezentata in Romania prin intermediul a sase birouri.
"Astfel, intentionam prelucrarea Manualului de Proceduri cu personalul societatii si dezvoltarea in continuare a retelei de vanzare a companiei, adica deschiderea de noi sucursale, astfel incat sa asiguram o acoperire optima a teritoriului intregii tari. Avem, in prezent, birouri deschise la Bucuresti, Baia Mare, Braila, Barlad si Suceava. Trebuie sa mai acoperim cu 4-5 birouri si zona de centru, vest si sud a tarii, astfel incat un birou sa deserveasca maxim patru judete", a adaugat GRAD.
HLA Global furnizeaza servicii clientilor sai prin intermediul a peste 250 de birouri din intreaga lume. Partenerii principali ai HLA Global sunt HEATH LAMBERT Group din Marea Britanie si WELLS FARGO Insurance Services din SUA. Reteaua numara peste 7.000 de angajati care realizeaza venituri din activitatea de brokeraj de peste 1,5 mld. USD anual.
