Potrivit reprezentantilor companiei, ZIPPEL s-a alaturat deja echipei manageriale intr-o functie interimara.
Oficialul, fost Presedinte si CEO al unitatii din Richmond a GENWORTH Financial, companie ce opereaza pe pietele de asigurari de viata si asigurari pentru ingrijiri medicale pe termen lung, va lua locul lui Paul GOLDEN la conducerea SCOTTISH Re.
In acelasi timp, GOLDEN va ramane in serviciul reasiguratorului, in functia de CAO (Chief Administrative Officer), tot de la 10 august 2007.
La mijlocul lunii iunie, agentia de evaluare FITCH a majorat ratingul de stabilitate financiara a SCOTTISH Re si a filialelor acestuia la BB+, de la BBB-, cu o prognoza stabila de evolutie.
Reevaluarea ratingului se datoreaza imbunatatirii lichiditatii capitalului companiei dupa investitiile anuntate din partea MASSMUTUAL Capital Partners si CERBERUS Capital Management in valoare de 560 mil. USD.
Aproximativ 275 mil. USD din aceasta suma au fost directionati catre fondul de rezerva STINGRAY Pass-Through Trust, in contul datoriei avute la acesta, iar restul de 325 mil. USD vor fi folosite pentru sustinerea lichiditatii in perioada 2007-2009.
Compania de reasigurari de viata SCOTTISH Re a fost fondata in 1998, devenind un specialist la nivel global in industria de profil, activand in Insulele Bermuda, Grand Cayman, Guernsey, Irlanda, Singapore, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii.
