Romania are cea mai redusa densitate a asigurarilor de viata din
Europa, de 11 EUR/locuitor, fata de o medie europeana de 1.100
EUR/locuitor, potrivit raportului European Insurance Figures 2009,
publicat recent de CEA - Federatia Asiguratorilor si Reasiguratorilor
Europeni. Avand totusi in vedere ca asigurarile de viata au reusit sa
salveze dinamica pietei locale pe parcursul acestui an, densitatea
redusa indica o linie de business cu mari oportunitati de dezvoltare.De asemenea, sumele platite de romani pentru asigurari in anul 2009, cumulat asigurari life si non-life, au scazut fata de anul anterior la circa 90 EUR/locuitor, media europeana fiind de aproape 1.800 EUR/locuitor. De altfel, tara noastra se situeaza pe penultima pozitie in Europa, inaintea Turciei, in ceea ce priveste densitatea asigurarilor.
Diferente atat de mari nu pot fi explicate doar prin diferenta de nivel de trai, fiind vorba in primul rand de un grad scazut de educare in domeniu si, in acelasi timp, de constientizare a importantei acestor produse, punctele esentiale pe care asiguratorii trebuie sa se concentreze in perioada urmatoare.
Totodata, gradul de penetrare a asigurarilor in PIB a fost usor mai mic comparativ cu 2008, potrivit raportului, in jurul a 1,80%, in contextul diminuarii subscrierilor, fata de o medie la nivelul CEA de 8%. Si in ceea ce priveste acest indicator, Romania a ocupat aceeasi pozitie ca la densitatea asigurarilor in cadrul clasamentului european, depasind la gradul de penetrare doar Turcia.



