1asig.ro
1asig.ro

Rezultate foarte bune pentru ALLIANZ in "Noua Europa"

ALLIANZAnul 2007 a adus, din nou, rezultate foarte bune pentru ALLIANZ in "Noua Europa", afacerile grupului de asigurari continuand sa se inscrie pe o panta ascendenta in aceasta regiune.
Potrivit comunicatului de presa remis de companie, primele brute subscrise au
inregistrat o crestere de 21%, atingand in anul 2007 valoarea de 4,03 mld. EUR, fata de 3,34 mld. EUR in anul precedent.

Toate tarile din regiune in care activeaza ALLIANZ, si anume Bulgaria, Croatia, Cehia, Kazakhstan, Polonia, Romania, Rusia, Slovacia, Ucraina si Ungaria, au contribuit cu succes la realizarea acestei remarcabile rate de crestere.
"Inca o data am reusit sa depasim performantele inregistrate cu un an inainte si sa ne mentinem pozitia de lider in randul asiguratorilor internationali, intr-o regiune pe care o consideram importanta, care inregistreaza o evolutie foarte dinamica", a comentat Werner ZEDELIUS, membru in board-ul ALLIANZ SE, responsabil cu activitatile grupului pe pietele in dezvoltare.

Vanzarile de polite de asigurari de viata si de sanatate au depasit 1 mld. EUR in
anul 2007, in crestere cu 24% fata de valoarea de 836 mil. EUR inregistrata cu un an inainte. Alaturi de ALLIANZ Slovenska poistovna (subsidiara ALLIANZ din Slovacia), ALLIANZ Polonia a avut, din nou, o contributie determinanta in sustinerea acestor performante, cresterea raportata de aceasta fiind de 64 mil. EUR, pana la 431 mil. EUR.

In ceea ce priveste segmentul asigurarilor generale, acesta a ajuns la 3 mld. EUR, cu 19% mai mult decat in 2006, rezultat la care au contribuit, in special, companiile membre ale grupului ALLIANZ din Rusia, Polonia si Romania, cu venituri aferente de 913 mil. EUR, 367 mil. EUR si, respectiv, 341 mil. EUR.

In februarie 2007, ALLIANZ a cumparat pachetul majoritar in cadrul ROSNO, una dintre cele mai mari societati de asigurare din Rusia. Ulterior, in luna septembrie, germanii au intrat pe piata asigurarilor din Kazakhstan prin achizitia companiei locale ATF-Polis.
"Urmare a acestei tranzactii, ALLIANZ si-a asigurat o pozitie foarte buna pe piata din Kazakhstan, astfel incat sa poata participa activ la sustinerea cresterii dinamice a acestei piete", explica Werner ZEDELIUS.

Mai mult decat atat, in multe tari din "Noua Europa", asiguratorul a reusit sa devina un jucator important pe segmentul pensiilor administrate privat. Astfel, pe masura ce sistemele locale de pensii au fost reformate, un exemplu in acest sens fiind si Romania, ALLIANZ si-a dovedit capacitatea de a veni in intampinarea cererii dinamice de produse de planificare financiara, oferind servicii profesionale de administrare a fondurilor de pensii.

"Intrarea pe pietele din Europa Centrala si de Est intr-un stadiu incipient de dezvoltare si mentinerea unor pozitii de top pe toate pietele ne determina sa credem ca am reusit sa ne onoram promisiunea de a deveni cel mai de incredere partener pentru toti clientii, angajatii si partenerii nostri", a comentat Werner ZEDELIUS referitor la activitatile desfasurate de ALLIANZ in aceasta regiune.