1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Revizuiri la noul plan de pensii din Marea Britanie

Guvernul Marii Britanii a cedat in fata presiunii asiguratorilor si a scazut nivelul sumei necesare pentru persoanele care doresc sa adere la noul plan de pensii, in scopul incurajarii britanicilor sa economiseasca mai mult pentru batranete.

Astfel, noua propunere a guvernului situeaza nivelul contributiei anuale la 3.600 GBP (7.092 USD), urmand ca aceasta sa creasca in trend cu veniturile viitoare.
Propunerea facuta initial privind contributia care poate fi adusa de britanici in conturile personale aferente noului plan de pensii era de 9.850 USD, echivalentul a 5.000 GBP.

Anuntul recent al guvernului reprezinta, asadar, o victorie a asiguratorilor care au facut lobby pentru o limita de 3.000 GBP (5.910 USD), pentru a evita subminarea pietei de pensii private existente. Astfel, Asociatia Asiguratorilor din Marea Britanie a salutat hotararea Guvernului, incredintati fiind ca acesta a luat decizia corecta.

Guvernul a revizuit sistemul de pensii pentru a incuraja un numar estimat la sapte milioane de britanici sa economiseasca mai mult pentru varsta pensionarii.
Persoanele cu venituri mici si medii care nu au acces la o schema ocupationala vor fi automat inclusi in noul plan de pensii sociale care va fi lansat in anul 2012 si care ar putea genera, conform estimarilor, intre 7,88 mld. USD si 9,85 mld. USD.