Sectorul bancar intern a depasit punctul culminant al procesului de ajustare impus de "valurile Marii Recesiuni", dupa cum spune un analist senior al SSIF Broker Cluj Napoca, in raportul sau despre "Relansarea creditarii in Romania". "Deficitul de finantare s-a diminuat spre nivelul minim din ultimii ani (doar 2,9% din PIB la finele lunii septembrie). Totodata, ameliorarea rezultatelor financiare si presiunile pentru scaderea dobanzilor sunt factori care vor determina bancile cu activitati in Romania sa reia ciclul creditarii si sa-si asume din nou riscuri", scrie Andrei RADULESCU in raportul sau, mai sus citat.
Scenariul relansarii creditarii este conditionat de "neintensificarea factorilor de risc pe plan extern (climatul macro-financiar din Statele Unite, Europa si China)" si nici a celor de pe plan intern: incertitudinile de ordin politic si social, legate si de alegerile prezidentiale si restructurarea companiilor de stat.
Iata care sunt semnalele de stabilizare la nivelul creditarii pe plan intern, pe care analistul le-a sesizat in evolutia datelor pe luna septembrie .
In primul rand, se observa "o redresare a creditului neguvernamental in lei catre populatie. Ritmul de contractie a acestei componente s-a atenuat pe parcursul ultimelor trimestre (doar 0,5% an/an in septembrie, cel mai redus ritm de cand creditul acordat populatiei a inceput sa se contracte, in august 2009)", observa analistul de la SSIF Broker Cluj Napoca.
Totodata, ritmul de evolutie a creditului neguvernamental in lei pentru companii "pare sa se stabilizeze la un nivel superior pragului de 2% an/an".
Se mai pot mentiona o serie de "semnale pozitive in sectorul bancar intern (printre care mentionez ameliorarea semnificativa a profitabilitatii in primele 8 luni ale anului)", adauga Andrei RADULESCU.
Pe parcursul ultimelor luni, BNR a redus dobanda de politica monetara. "Efectele acestui ciclu de reducere a dobanzii de referinta se resimt cu intarziere in sectorul bancar si la nivel de economie", avertizeaza analistul.
Dobanda medie practicata la creditele in lei, in sectorul bancar din Romania, s-a diminuat sub pragul de 10% recent.
Statistici
Creditul neguvernamental a crescut pentru a doua luna consecutiv in septembrie, cu 0,5% luna la luna, pana la 223,1 mld. echivalent lei, mai ales ca urmare a creditarii directe in lei, in urcare cu 1,9% mom (la 85,7 mld. lei).
Creditarea in lei reprezinta 38,4% din creditul neguvernamental total, evolutie sa fiind influentata pozitiv de deciziile de politica monetara.
Creditul acordat companiilor in lei, a crescut cu 2,6%, la 51,5 mld. lei, iar creditul acordat persoanelor fizice in lei s-a majorat cu 0,9%, la 34,3 mld. lei (luna la luna).
Creditul neguvernamental in valuta s-a contractat cu 0,3% mom, pana la 137,3 mld. lei.
Comparativ cu septembrie 2012, creditul neguvernamental s-a contractat cu 3,3%, pe fondul declinului componentei in valuta (cu 6%): componenta persoane juridice a scazut cu 8,6% an/an, in timp ce componenta persoane fizice a consemnat un declin de 3,2% an/an.
Pe de alta parte, creditul neguvernamental in lei a crescut cu 1,2% an/an (cea mai buna dinamica din ultimele trei luni), evolutie determinata de componenta persoane juridice (+2,3% an/an), care a contrabalansat contractia componentei persoane fizice (cu 0,5% an/an).
La 9 luni creditul neguvernamental total s-a contractat cu 1,2% ytd, la 223,1 mld. lei, evolutie determinata de declinul componentei valutare (cu 2,7% an la an, la 137,3 mld. lei), expresie a procesului de dezintermediere. Componenta creditul neguvernamental in valuta acordat persoanelor juridice s-a contractat cu 4,5% an/an, in timp ce creditul acordat persoanelor fizice s-a diminuat cu 0,8% an/an.
