Perpectivele de dezvoltare a industriei asigurarilor de viata in Europa se arata
a fi sumbre in urmatoarea perioada, principala cauza pentru aceasta situatie
fiind criza financiara la nivel international. Aceasta a determinat pierderea
increderii clientilor in institutiile financiare si a provocat numeroase
probleme la nivelul principalilor jucatori din industria asigurarilor. Aceasta
este concluzia Conferintei "World views for life insurance in Eastern Europe,
CIS and Asia", organizata de catre Russian Polis, in Varsovia, la care Revista
PRIMM - Asigurari&Pensii este Partener Media."Tendintele pe care le vedem pentru asigurarile de viata, in urmatorul interval sunt intr-adevar negative. Mai exact, ne putem astepta la o incetinire a ritmului de crestere la nivelul intregii industrii si la disparitia mai multor jucatori de pe piata", a declarat Olga RUF-FIEDLER, specialist in asigurari de viata, si ex-CEO, ING Russia&CIS. "De asemenea, putem anticipa o reducere a popularitatii politelor de tip unit-linked, din cauza componentei lor investitionale si rezultatelor foarte slabe inregistrate de fonduri in acest an. In ceea ce priveste colaborarile de tip bancassurance, vom observa cel mai probabil o trecere de la produsele credit life la produse de economisire cu garantii.
Conform Olgai RUF-FIEDLER, cea mai mare provocare a intregii industrii, in urmatoarea perioada, va fi recapatarea increderii clientilor in institutiile financiare.
"Criza financiara a dus la spulberarea anumitor paradigme din domeniul asigurarilor de tipul: "suntem un grup international, suntem profesionisti, noi suntem cei in care puteti avea incredere". In consecinta, clientul va cauta, in continuare, motive mult mai serioase cand isi va cumpara o asigurare", a declarat Tomasz BLAWAT, Presedinte, ING Uslugi Finansowe Polonia.
Europa de vest, ECE si CSI
La nivelul ECE si CSI s-au subscris in anul 2007 18 mld. EUR pe segmentul asigurarilor de viata. In acelasi timp, daca realizam o diferentiere intre doua zone distinctie ale Europei, cresterea pe clasa asigurarilor life in ECE a fost de 21% in anul precedent fata de "doar" 5,5% in Europa de Vest.
Este de remarcat totusi, concentrarea foarte mare a volumului subscrierilor in primele 4 tari din ECE, dupa acest criterii. Astfel, se disting: Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia, care sunt responsabile pentru doua treimi din volumul total realizat pe segmentul de life.
Asigurarea de viata, investitie inainte de protectie?
In ECE s-a facut remarcat in anul precedent si apetitul clientilor fata de produsele de tip unit-linked, in detrimentul produselor traditionale, acestea reprezentand, in functie de tara, intre 30 si 60% din totalul subscrierilor.
Conform specialistilor prezenti la eveniment, situatia in care se afla clasa asigurarilor de viata, in acest moment, poate fi partial rezolvata, printr-o reorientare a vanzarile catre produsele traditionale.
In Rusia, volumul subscrierilor pe segmentul life s-a ridicat in 2007 la 635 mil. EUR (22,7 mld. RUR), in crestere cu 41% fata de 2006. Pentru anul 2008 totusi, oficialii rusi se asteapta la o reducere a subscrierilor cu intre 10 si 25% pana la 20 mld. RUR. (in primele 9 luni ale lui 2008, asigurarile de viata in Rusia au inregistrat o scadere cu 21,7%, fata de aceeasi perioada a anului anterior).
Conferinta a mai prilejuit si dezbateri in legatura cu implementarea Solvency II, importanta acestuia fiind subliniata prin maxima "Bisogna cambiare tutto per non cambiare nulla" ("Trebuie schimbat totul, astfel incat lucrurile sa ramana neschimbate"), Secretarul General al CEIOPS, Carlos Montalvo REBUELTA, vorbind despre necesitatea noului sistem si faptul ca Solvency I este depasit de situatia din prezent. Conform reprezentantului CEIOPS, implementarea Solvency II, la nivel european, va avea loc cel mai probabil in anul 2012.
Media XPRIMM este reprezentata la eveniment de Vlad PANCIU, International Markets Responsible si Oleg DORONCEANU, Russia&CIS Responsible.
