1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Protocol de colaborare intre ASF, BAAR si DRPCIV

Autoritatea de Supraveghere Financiara - ASF, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor - DRPCIV si Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania - BAAR au incheiat un Protocol de colaborare. Afla care sunt obiectivele si ce informatii sunt furnizate!

Protocolul a fost aprobat de catre Consiliul ASF in forma agreata de catre parti, ca urmare a propunerilor grupului de lucru comun reunit in intervalul ianuarie - august 2018, iar in perioada urmatoare va fi semnat si de catre celelalte parti implicate, respectiv DRPCIV si BAAR, a transmis Autoritarea la solicitarea 1asig.ro.

Conform ASF, prin intermediul protocolului sunt stabilite modalitatile concrete de consultare, prin mijloace informatice, a bazelor de date ale Directiei regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din Ministerul Administratiei si Internelor (DRPCIV) si Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR); printre altele se stabilesc modalitatile de comunicare si forma datelor care pot fi accesate.

Totodata, reprezentantii BAAR au explicat, pentru 1asig.ro, ca Protocolul are la baza, in primul rand, prevederile mai multor articole din legea 132/2017 privind asigurarea RCA, precum si cele ale altor articole din legislatia specifica asigurarilor (OUG 189/2005, OUG 195/2002, Ordonanta 93/2012). "Documentul tine seama si de prevederile specifice ale reglementarilor organismelor europene intre care amintim Decizii ale Comisiei Europene, Regulamentul Consiliului Birourilor etc", au adaugat ei.

Autoritatea de Supraveghere Financiara a afirmat ca elementul de noutate este reprezentat de prevederile Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie (RCA) in cuprinsul carei se stabilesc atributiile BAAR, printre care si aceea de a asigura dezvoltarea si administrarea bazei de date privind evidenta contractelor RCA in ceea ce priveste colectarea, administrarea, procesarea, prelucrarea, managementul calitatii si publicarea datelor referitoare la politele de asigurare obligatorie de raspundere civila auto precum si comportamentul de daunalitate si de risc al proprietarilor si utilizatorilor de vehicule aferente politelor RCA.

Protocolul urmeaza sa intre in vigoare la data semnarii si inregistrarii sale de catre toate partile si este valabil pana la data de 31.12.2019, cu drept de prelungire pentru noi perioade succesive de cate un an, au spus oficialii BAAR.

Potrivit acestora, obiectivul protocolului il reprezinta stabilirea drepturilor de acces in condiile legii pentru consultarea evidentelor cu vehicule administrate de autoritatile publice si care sunt inmatriculate sau inregistrate in Romania. In cuprinsul lui sunt stabilite modalitatile concrete de consultare prin mijloace informatice automatizate a bazelor de date ale DRPCIV si BAAR, precum si conditiile, modalitatile de comunicare, termenul si forma datelor necesare in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor fiecarei parti astfel cum sunt asumate de acestea prin prezentul protocol, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Rolul ASF in cadrul Protocolului, in calitate de institutie de supraveghere este acela de a prelua si analiza eventualele petitii si sesizari referitoare la activitatile aferente acestui protocol si de a adopta masurile ce se impun.

Reprezentantii BAAR au mentionat ca, prin incheierea acestui protocolul de colaborare, cele trei institutii isi propun drept obiective:
  • gestionare si o acuratete mai buna a bazei de date RCA, ca efect al schimbului de informatii rezultat din accesul comun, in conditiile legii, la Registrul National de evidenta a permiselor de Conducere si Inmatriculare a vehiculelor inmatriculate (RNEPCVI).
  • Cresterea gradului de cuprindere in asigurarea RCA a automobilelor inmatriculate in Romania.
  • Utilizarea sistemelor informatice comune in vederea efectuarii de catre institutiile semnatare a unor analize de piata si statistici utile pentru piata auto, cea a asigurarilor din Romania si consumatorilor de asigurari obligatorii de RCA.
Reprezentantii ASF au mai afirmat ca Protocolul are ca fundament juridic si prevederile art. 34 alin (7) din legea RCA prin care BAAR incheie memorandumuri/protocoale de colaborare privind schimbul de informatii cu autoritatile, institutiile si societatile care contribuie la siguranta circulatiei pe drumurile publice.

Datele care fac obiectul protocolului sunt date cu caracter tehnic fara identificator de date cu caracter persoanal si sunt urmatoarele:

a) Indicarea existentei inmatricularii pentru un vehicul identificat prin placuta de inmatriculare/numar de identificare (VIN) prin mesaj de tip Afirmativ/Negativ, marca, tipul si culoarea vehiculului respectiv daca mesajul initial este "Afirmativ", la data la care a fost implicat intr-un  accident  rutier  in  strainatate in legatura cu care BAAR a fost avizat, conform prevederilor art. 13  din  Regulamentul  General al Consiliului Birourilor de un birou national din strainatate.

Sistemele informatice utilizate de BAAR pentru accesul in baza de date vor permite obtinerea unui document in forma scrisa privind rezultatul consultarii.

b) Asigurarea accesului la datele tehnice ale vehiculelor inmatriculate, pe baza de serie de  sasiu si/sau numar de inmatriculare, aflate in RNEPCVI, si anume: data primei inmatriculari a vehiculului; data inmatricularii la care se refera certificatul; data sfarsit inmatriculare la care se refera certificatul; anul de fabricatie al vehiculului; marca vehiculului; tipul vehiculului; versiunea vehiculului; descrierea comerciala; culoarea vehiculului; categoria vehiculului - Clasificarea nationala (ex. autoturism); categoria vehiculului - Clasificarea europeana (ex Ml); masa maxima total autorizata; masa proprie; capacitatea cilindrica a vehiculului (in cm3); puterea maxima a vehiculului (in kW); tipul de combustibil sau sursa de putere (daca este disponibil); numarul de locuri pe scaune, inclusiv locul soferului; numarul total de locuri permise; statusul vehiculului (ex. inmatriculat, radiat, inmatriculat permanent), conform informatiilor transmise de ASF catre 1asig.ro.