1asig.ro
1asig.ro

Proiect ASF: Clientii nemultumiti vor putea apela la o entitate de solutionare alternativa a litigiilor

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a lansat, joi, in dezbatere publica, un proiect de Regulament privind organizarea si functionarea Entitatii de Solutionare Alternativa a Litigiilor (SAL-FIN) in domeniul financiar nebancar (asigurari, pensii private, piata de capital).

Astfel, consumatorii vor putea apela, gratuit, la un nou mecanism de rezolvare a litigiilor cu asiguratorii sau cu entitatile de pe piata de capital si a pensiilor private, inainte de a apela la o instanta de judecata.

Entitatea de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul financiar nebancar (SAL-FIN) este constituita in baza Ordonantei Guvernului nr. 38/2015 privind privind solutionarea alternativa a litigiilor dintre consumatori si comercianti si ofera solutionarea unui litigiu printr-o procedura SAL si functioneaza exclusiv in cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).

Pentru solutionarea unui litigiu cu un profesionist prin aplicarea procedurii SAL, consumatorul trebuie sa-si exprime aceasta optiune in mod voluntar si sa se adreseze SAL-FIN in scris, direct la sediul SAL-FIN, prin posta sau prin mijloace electronice de comunicare.

Finantarea SAL-FIN este asigurata de catre ASF.

Procedura de solutionare a litigiilor de catre SAL-FIN este gratuita pentru consumatorul parte in litigiu. Cheltuielile pentru efectuarea de expertize, traduceri de documente si alte probe suplimentare necesare in solutionarea litigiului se efectueaza de catre partea care le solicita.

Conducerea generala a SAL-FIN este asigurata de Colegiul de Coordonare, care este format din 5 membri, dintre care doi sunt nominalizati din partea A.S.F., unul din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si doi din partea asociatiilor pietei financiare nebancare si a asociatiilor de consumatori.

Examinarea litigiilor supuse SAL-FIN se realizeaza de catre conciliatori conform procedurilor aplicabile. Poate fi conciliator si inscris in Registrul Conciliatorilor al SAL-FIN, persoana fizica care indeplineste mai multe conditii, printre care: are capacitate deplina de exercitiu; a absolvit studii superioare de lunga durata, atestate cu diploma de licenta; dispune de o buna reputatie; are pregatire profesionala si experienta in solutionarea alternativa a litigiilor; nu are fapte inscrise in cazierul fiscal si judiciar; nu a fost condamnata definitiv pentru infractiuni contra patrimoniului, infractiuni de coruptie, delapidare, infractiuni de fals in inscrisuri, evaziune fiscala etc.

Conform regulamentului, consumatorul isi poate alege conciliatorul/conciliatorii inscrisi in lista specifica domeniului litigiului.

In ceea ce piveste remuneratiile ce vor fi acordate membrilor Colegiului de Coordonare si conciliatorilor, acestea se stabilesc anual, prin decizia Consiliului A.S.F., dupa aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli. Remuneratiile vor fi acordate in suma fixa in baza unui contract de mandat sau a unui contract individual de munca, dupa caz, incheiat cu ASF. Conciliatorii vor beneficia de o suma fixa bruta pentru fiecare caz de conciliere, in functie de tipul de procedura aleasa.

Regulamentul va intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.

Propunerile si observatiile pe marginea proiectului de regulament pot fi comunicate la adresa gabriela.grigore@asfromania.ro pana cel tarziu in data de 29 noiembrie 2015.

Descarca AICI proiectul de regulament. Citeste AICI nota de fundamentare.