1asig.ro
1asig.ro

Piata asigurarilor cyber ar putea ajunge pana la 14 miliarde USD la nivel global pana in 2022

Potrivit unui raport publicat saptamana aceasta de Allied Market Research, piata globala a asigurarilor cibernetice este de asteptat sa genereze afaceri de circa 14 miliarde USD pana in 2022, in crestere cu circa o treime (28%) fata de 2016. In prezent, continentul nord american detine la nivel global, cea mai mare cota de piata "si va continua sa isi mentina aceasta pozitie dominanta pe toata perioada de prognoza. Aceasta tendinta va fi alimentata de aplicarea reglementarilor in ceea ce priveste protectia datelor in SUA", se arata in raport.

Astfel, la nivelul anului 2015, America de Nord reprezenta 87% din totalul pietei de asigurari cibernetice la nivel mondial. Legislatia obligatorie in ceea ce priveste securitatea cibernetica in mai multe state din SUA a condus la o mai buna penetrare a politelor de asigurare de raspundere cibernetice. "In SUA industria de asigurari cibernetice a devenit matura, astfel ca, ratele de crestere prognozate pentru anii urmatori vor fi inferioare".

Spre comparatie, la nivelul Europei, gradul de penetrare al acestor tipuri de polite este net inferior. Aceasta industrie este de asteptat sa cunoasca cresteri importante intrucat Consiliul European a adoptat recent reglementari privind protectia si securitatea datelor, care sunt proiectate pentru a fi puse in aplicare din 2018. Aceste reglementari ar obliga companiile sa cumpere polite de asigurari cibernetice".

Totodata, "cresterea gradului de constientizare cu privire la riscurile informatice vine si ca urmare a numarului tot mai mare de atacuri cibernetice din ultimii 2-3 ani. Acesta este factor important care va contribui la cresterea pietei".

Nu in ultimul rand, "gradul de penetrare scazut al acestor tipuri de polite in tarile in curs de dezvoltare ofera oportunitati interesante de afaceri pentru actorii din piata".