1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Piata RCA in T1 2019: Atat primele, cat si daunele au crescut. Vezi schimbarile din clasament si cat a subscris fiecare jucator!

Piata de asigurari de raspundere civila auto RCA a revenit pe crestere in primul trimestru din 2019, cu un avans de aproape 5% fata de perioada similara a anului trecut. In acelasi timp, prima medie RCA anualizata s-a majorat cu 3%, iar dauna medie a crescut cu peste 11%, Potrivit ASF, concentrarea pietei s-a mentinut, primii doi jucatori controland aproape 70% din subscrieri.

Valoarea totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile RCA in primele trei luni ale anului 2019 a atins valoarea de aproximativ 970 de milioane de lei (203,6 milioane de euro), restul pana la totalul clasei A10 (1,02 miliarde de lei) reprezentand asigurarile transportatorului pentru marfa transportata in calitate de caraus si asigurarile RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE in baza dreptului de libera prestare a serviciilor.

Comparativ cu primul trimestru al anului precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 4,65%.



Exprimat in unitati anuale (pentru a tine seama de durata diferita a politelor), numarul de contracte RCA incheiate pana la 31 martie 2019 a fost de 1.593.070 contracte, in crestere cu 1% fata de aceeasi perioada a anului anterior. In acelasi timp, primele brute subscrise pentru RCA au avut o evolutie descendenta incepand cu anul 2016, primul trimestru al anului 2019 marcand o usoara revenire a acestora.

La 31 martie 2019, cele mai mari ponderi au fost detinute de politele cu o valabilitate de 6 luni (aproximativ 33%), respectiv 12 luni (33%). Se remarca o tendinta ascendenta pentru politele de asigurare cu o valabilitate de o luna.

Din punct de vedere al structurii portofoliilor de clienti, in trimestrul I 2018, ponderea contractelor incheiate cu persoane fizice la nivelul intregii piete s-a mentinut la nivelul de aproximativ 79%, fiind o pondere constanta in ultimii 5 ani.

Schimbari in clasamentul RCA

Trimestrul I 2019, a fost caracterizat de o concentrare semnificativa catre primii asiguratori din top, astfel ca primii 2 asiguratori cumulau aproximativ 70% din portofoliul de asigurari RCA din Romania., in conditiile in care la finele anului trecut acestia controlau aproape 60% din piata.

Astfel, CITY Insurance are o cota de piata de 37,62% si subscrieri de 364,8 milioane de lei, conform calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza datelor transmise de ASF. Acesta este urmat de EUROINS Romania, cu o cota de 31,67% si afaceri de 307,1 milioane de lei, si OMNIASIG VIG - care a urcat doua pozitii fata de rezultatul din intreg anul 2018, cu o cota de 8,58% si subscrieri de 83,2 milioane de lei.

ALLIANZ-TIRIAC Asigurari s-a mentinut pe locul patru in clasament (7,43%, 72,1 milioane lei), urmata de GROUPAMA Asigurari - care a urcat o pozitie (5,21%, 50,5 milioane lei),

Si GENERALI Romania a urcat o pozitie, pana pe locul 6, cu o cota de piata de 3,40% si subscrieri RCA de 33 milioane de lei in primele 3 luni din acest an.

ASIROM VIG a cazut patru pozitii, de pe 3 (la final de 2018) pana pe locul 7 (3,05%, 29,6 milioane lei - conform calculelor XPRIMM). Fiind urmata de GRAWE Romania - care a surclasat UNIQA Asigurari, ajunsa pe locul 9.



Evolutia primei medii RCA

Pe ansamblul intregii piete, prima medie RCA anualizata, a crescut usor, cu aproximativ 3% in trimestrul I 2019 comparativ cu acelasi trimestru din anul precedent, inregistrand valoarea de 609 lei, fata de 589 lei in perioada similara a anului trecut.

La persoanele fizice prima medie RCA a fost de 443 lei, iar la cele juridice a fost de 1.169 lei.



Evolutia daunelor

Din datele ASF reiese ca dauna medie RCA a crescut cu 11,2% in primele trei luni din 2019 fata de perioada similara a anului trecut si a ajuns la 7.984 lei, de la 7.182 lei.



Dauna medie RCA platita pentru vatamari corporale in primele trei luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu trimestrul I din anul precedent cu 9%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 14%.

Astfel, pentru vatamari corporale dauna medie a fost de 36.928 lei (de la 40.570 lei in T1 2018). Pe daune materiale, suma medie achitata de asiguratori a fost de 6.775 lei (de la 5.920 lei).

Potrivit ASF, daunele pentru vatamari corporale s-au majorat la 144,42 milioane de lei, de la 137,12 milioane de lei. Iar daunele materiale achitate de asiguratorii RCA au urcat la 634,17 milioane de lei, de la 529,56 milioane de lei.



La 31 martie 2019, pe piata asigurarilor isi desfasurau activitatea urmatorii asiguratori autorizati de ASF pentru activitati de asigurari RCA: ALLIANZ-TIRIAC Asigurari SA, Asigurarea Romaneasca - ASIROM Vienna Insurance Group SA, Societatea de Asigurare - Reasigurare CITY Insurance SA, EUROINS Romania Asigurare - Reasigurare SA, GENERALI Romania Asigurare Reasigurare SA, GRAWE Romania Asigurare SA, GROUPAMA Asigurari SA, OMNIASIG Vienna Insurance Group SA si UNIQA SA.

Incepand cu data de 3 martie 2017, compania Euro Insurances Dac practica servicii pentru clasa X (RCA) in baza libertatii de prestare a serviciilor (FOS), iar in primul trimestru al anului 2019 aceasta a subscris prime in valoare de 1,62 milioane lei. De asemenea, sucursala WATFORD Insurance Company Europe si-a inceput activitatea pe piata RCA in trimestrul III 2018, in baza dreptului de stabilire pe teritoriul Romaniei (FOE), la 31 martie 2019 inregistrand un nivel al primelor brute subscrise de 21,67 milioane lei.

CITITI PE ACEEASI TEMA:
Avans de 7,4% pe piata asigurarilor, in primul trimestru din 2019. TOP companii!
Afacerile brokerilor au crescut cu 8,4% in T1 2019, generand aproape 62% din piata asigurarilor