1asig.ro
1asig.ro

OTP Bank - profit de 60 mil. EUR in 2010

OTP Bank Romania va obtine, in 2010, un profit net de 60 mil. EUR si active totale de circa 2,89 mld. EUR, conform unui raport al bancii privind estimarile pentru urmatorii trei ani.

"Profitul brut al OTP Bank Romania urmeaza sa ajunga la 70 mil. EUR, iar creditele acordate clientilor vor atinge valoarea de 2,55 mld. EUR, in timp ce depozitele totale vor insuma 1,43 mld. EUR", se mai arata in raportul bancii, potrivit NewsIn.

Compania urmareste o crestere pe toate segmentele in urmatorii trei ani, in special pe sectorul companiilor mari si al firmelor mici si mijlocii, venind in intampinarea acestora cu proiecte de finantare, potrivit datelor publicate de companie.
In primul trimestru al anului curent, banca a inregistrat active totale in valoare de 2,5 mld. lei, imprumuturi de 1,5 mld. lei si depozite de 525 mil. lei, potrivit raportului OTP Bank Romania.

Din volumul de credite acordate in primele trei luni ale anului curent, 804 mil. lei reprezinta creditele pentru consum, 182 mil. lei sunt credite ipotecare, iar 548 mil. lei imprumuturi acordate companiilor. De asemenea, 271 mil. lei din valoarea totala a depozitelor atrase au provenit de la populatie, restul de 254 mil. lei fiind depozite ale firmelor.
Pana la finele anului 2007, banca intentioneaza sa ajunga la 100 de unitati teritoriale, prin deschiderea a 34 de unitati.

Strategia de dezvoltare a OTP Bank Romania, in urmatoarea perioada, se bazeaza si pe noi achizitii. Astfel, pana in 2010, jumatate din profitul obtinut ar urma sa provina din achizitiile altor jucatori de profil pe care le va face grupul.