1asig.ro
1asig.ro

Numarul special al Revistei PRIMM: 20 de pagini de retrospectiva a pietei si tendinte pentru 2015, 5 interviuri cu lideri si specialisti de profil

Punctele forte, punctele slabe, dar si oportunitatile si amenintarile pietei asigurarilor din Romania sunt analizate, de catre liderii pietei, intr-un amplu material dedicat din cadrul editiei speciale din lunile decembrie-ianuarie a Revistei PRIMM - Asigurari & Pensii, ce va fi lansata la finele acestei saptamani. Astfel, nu mai putin de 20 de pagini ale acestui numar special al publicatiei sunt dedicate retrospectivei anului care tocmai se incheie si asteptarilor pentru 2015.

De asemenea, cele mai importante tendinte identificate in sectorul pensiilor private, dar si al pietei de capital sunt prezentate pe larg in cadrul materialelor dedicate celor doua sectoare, acestea fiind completate de o analiza macro-economica care prezinta contextul economic actual din Romania si previziunile pentru 2015.

Cititorii revistei vor afla mai multe despre noua Norma RCA, care va intra in vigoare incepand de la 1 ianuarie 2015, in cadrul unui articol analitic care evidentiaza efectele pozitive si negative ale acesteia.

Nu in ultimul rand, o serie de interviuri cu lideri si specialisti din piata de asigurari se concentreaza pe tendintele anumitor segmente de activitate. Astfel, cu prilejul sarbatoririi a 20 de ani de activitate in piata locala a ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, Remi VRIGNAUD, CEO, ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, vorbeste despre evolutia companiei in aceasta perioada si strategiile pentru viitor. La randul sau, Francois COSTE, CEO, GROUPAMA Asigurari Romania, subliniaza importanta clientului pentru domeniul asigurarilor si aduce in discutie asteptarile sale pentru 2015, iar Mihai TECAU, Presedinte Directorat, OMNIASIG VIENNA Insurance Group, trece in revista obiectivele si asteptarile pentru 2015, dupa un an plin de provocari, influentat de contextul economic dificil.

Nu in ultimul rand, Bogdan PIRVU, Director General, FATA Asigurari, realizeaza o imagine de ansamblu a asigurarilor agricole in 2014, evidentiind rata mare a daunelor pe acest segment si subliniind necesitatea unor tarife corecte pentru aceste produse de asigurare, iar Dan DOBRE, Director Comercial, SIGNAL IDUNA, analizeaza sectorul asigurarilor de sanatate.

Cititorii Revistei PRIMM - Asigurari&Pensii vor regasi in acest numar special si cunoscutele rubrici dedicate evenimentelor care au avut loc in piata in acesta perioada, precum si celor mai importante schimbari de cariera ale specialistilor din domeniu.