1asig.ro
1asig.ro

Majorare de capital contestata

Actionarii minoritari ai companiei ARDAF solicita conducerii completarea ordinii de zi a Adunarii Generale Extraordinare propusa pentru data de 2-3 martie 2009.

Astfel, fondurile CLAIRMONT Holdings Limited si OVERSEAS Limited cer si suspendarea efectelor majorarii de capital decisa in AGA din octombrie anul trecut.

Cei doi actionari, care detin impreuna peste 7% din actiunile ARDAF, solicita companiei un raport de fundamentare a deciziei de majorare a capitalului din 2008, dar si a majorarii propuse in convocatorul pentru AGA din 2-3 martie anul acesta. Fondurile de investitii Clairmont Holdings Limited si Overseas Limited solicita totodata suspendarea hotararii de majorare a capitalului social decisa de AGA Extraordinara din noiembrie 2008, potrivit The Money Channel.

Actionarii ARDAF vor discuta, pe 2 martie, majorarea capitalului social cu pana la 200 mil. lei prin aport in numerar. Fondurile CLAIRMONT si OVERSEAS considera aceasta operatiune o incercare de diluare a detinerilor minoritare. Acesta a fost si motivul pentru care cei 2 actionari au contestat in justitie si majorarea de capital de 47 milioane lei, din octombrie anul trecut.
In decembrie 2008, instanta a respins cererea celor doua fonduri, motivand ca suspendarea operatiunii de majorare este neintemeiata.

Ardaf este controlata indirect de grupul GENERALI PPF, prin intermediul IBERIAN Structured Investments, care detine 72,75% din titlurile asiguratorului. GENERALI PPF este companie mixta, unde grupul italian GENERALI detine 51% din actiuni, iar fondul ceh de investitii PPF diferenta de 49%.