1asig.ro
1asig.ro

Legea asigurarii obligatorii a locuintelor, adoptata de Camera Deputatilor

votareLegea asigurarii obligatorii a locuintelor a fost votata astazi, 8 octombrie a.c., de Plenul Camerei Deputatilor, for decizional in cazul acestui act normativ.

"Adoptatea acestei legi reprezinta, in primul rand, o aliniere la sistemele existente pe plan mondial, dar si un pas inainte spre constientizarea populatiei referitor la necesitatea protectiei prin asigurare", ne-a declarat Radu Mircea POPESCU, Consilier, Ministerul Internelor si Reformei Administrative si, in acelasi timp, Coordonator al Proiectului.
Potrivit modificarilor aduse de comisiile Camerei Deputatilor, legea va intra in vigoare la 60 de zile dupa publicarea in Monitorul Oficial.

Actul normativ a fost adoptat de catre Guvern in luna august a anului precedent, fiind transmis Parlamentului pentru dezbatere in procedura de urgenta.
Dupa aprobarea proiectului de lege in Senat, in noiembrie 2007, acesta urma sa fie discutat in Camera Deputatilor, care este forul decizional.

Conform prevederilor cuprinse in proiectul de lege, asigurarea obligatorie va acoperi trei riscuri de baza specifice Romaniei: cutremur, inundatii si alunecari de teren. Prima de asigurare propusa in actul normativ este de 10 sau 20 EUR, in functie de tipul de constructie.