1asig.ro
1asig.ro

INS: Ocuparea fortei de munca a scazut pana la 64,2% in T1 2019. Rata somajului s-a mentinut la 4,1%

In primul trimestru din 2019, rata de ocupare a populatiei cu varste cuprinse intre 20-64 ani a fost de 69,2%, la o distanta de 0,8 puncte procentuale fata de tinta nationala de 70% stabilita in contextul Strategiei Europa 2020, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

In primele trei luni ale anului 2019, populatia activa a Romaniei era de 8,852 milioane persoane, din care 8,488 milioane erau ocupate si 364.000 erau someri.

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost in trimestrul I 2019 de 64,2%, in scadere fata de trimestrul anterior cu 0,3 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la barbati (72,4% fata de 55,7% la femei) si la persoanele din mediul urban (65,8% fata de 62,1% in mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 23%.

Rata somajului in trimestrul I 2019 a fost de 4,1%, valoare egala cu cea inregistrata in trimestrul anterior.

Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 1,1 puncte procentuale (4,6% la barbati fata de 3,5% la femei), iar pe medii rezidentiale, de 0,7 puncte procentuale (4,5% in mediul rural, fata de 3,8% in mediul urban). Pe grupe de varsta, rata somajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,6%) in randul tinerilor (15-24 ani).

1 din 6 tineri europeni nu mai studiaza si nu au nici loc de munca

Circa 16,5% (aproximativ 15 milioane) din tinerii europeni cu varste cuprinse intre 20-34 de ani nu erau incadrati intr-o forma de invatamant si nu aveau un loc de munca in 2018.

Potrivit Eurostat, Biroul de Statistica al Uniunii Europene, rata acestor categorii de tineri variaza considerabil in randul statelor membre. Cele mai mici rate pentru tinerii cu varste cuprinse intre 20-34 de ani s-au putut remarca in suedia (8%), Olanda (8,4%), Luxemburg (9,9%) si Malta (10,1%).

In contrast, tarile cu cele mai mari rate au fost Italia (28,9%), Grecia (26,8%), Bulgaria (20,9%) si Romania (20,6%).

Conform raportului, s-au remarcat si diferente considerabile intre barbati si femei. In cazul femeilor cu varste intre 20-34 de ani, in 2018, rata NEET a fost de 20,9%, comparativ cu 12,2% in cazul barbatilor.