1asig.ro
1asig.ro

ICAR 2011: Asigurarile de locuinte, la ora bilantului

Primul "punct de control" al programului roman de asigurare la catastrofe - implementat in vara anului 2010 -, inclusiv masura in care acesta a impulsionat piata de asigurari facultative de locuinta, se apropie: ICAR 2011 - International CAtastrophic Ricks Forum. Evenimentul marcheaza bilantul primului an de asigurari obligatorii si se va desfasura pe data de 10 octombrie a.c., la Hotel Radisson BLU din Bucuresti.

Din agenda evenimentului, principalele teme care vor fi supuse dezbaterii companiilor implicate in sistem, autoritatii de supraveghere si autoritatillor publice sunt:
  • PAID - Primul an de asigurari obligatorii si impulsionarea pietei facultative;
  • Principiul perfectionarii "din mers" - amendamente aduse legii pentru eliminarea inadvertentelor legislative;
  • Asigurari facultative, la pret de asigurari obligatorii;
  • Colaborarea PAID cu autoritatile locale - solutia pentru cuprinderea in asigurare a mediului rural.
Subiectul amenzilor a tinut toata vara prima pagina a ziarelor

Desi scopul legii nu este de a amenda populatia, iar autoritatile au precizat de nenumarate ori ca nu se vor acorda despagubiri pentru daunele cauzate de calamitatile naturale, principala preocupare a romanilor a fost termenul de aplicare a amenzilor si nu constientizarea nevoii de asigurare a locuintelor. Pornind de la termenul de la care se aplica amenzile, vara aceasta a debutat o adevarata "ancheta" in care au fost implicati juristi, autoritati, reprezentanti ai companiilor, in scopul "elucidarii adevarului".

Toate parerile au fost insa reduse la tacere pe data de 15 iulie a.c., cand CSA a anuntat un nou termen de aplicare a amenzilor pentru proprietarii care nu au incheiat o asigurare obligatorie PAD sau una facultativa care sa includa cele trei riscuri - 5 august 2011.

Tot atunci, CSA a precizat ca a initiat cateva amendamente pentru modificarea Legii nr. 26/2008, cu privire la numeroasele inadvertente existente intre normativele adoptate de Parlament si hotararile MAI.

Bilantul primului an de asigurari obligatorii

La sfarsitul lunii iunie, la nivel national, numarul locuintelor asigurate era de 3.377.026, din care 2.793.628 prin asigurari facultative si 583.398 prin asigurari obligatorii, ceea ce inseamna un grad total de cuprindere in asigurare a fondului locativ al Romaniei de 40,3%. Cu apropierea termenului de aplicare a amenzilor, in luna iulie, subscrierile au crescut considerabil, atat pe asigurari obligatorii, cat si pe asigurarile facultative, CSA estimand la inceputul lui august un grad total de cuprindere in asigurare in jur de 45%.

Click aici pentru detaliile ICAR 2011!

Click aici pentru a va inregistra!