1asig.ro
1asig.ro

Guvernul de la Kiev va sustine exportatorii prin subventionarea primelor de asigurare

Kiev
Ministerul Economiei de la Kiev a inaintat un proiect de lege care vizeaza sustinerea exportatorilor ucraineni prin subventionarea primelor de asigurare si creditarea acestora din fondurile bugetului de stat, anunta KOMMERSANT. Acest mecanism de stimulare din partea Guvernului functioneaza in peste 60 de tari membre a Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), inclusiv in Rusia si tarile UE, Europei Centrale si de Est.

In acest context, se urmareste infiintarea unei societati de stat pentru asigurarea exporturilor, pentru a carei functionare vor fi alocati anual 7 mil. EUR, precum si 48,6 mil. EUR pentru realizarea operatiunilor de asigurare. Conform estimarilor guvernamentale, aceste sume vor acoperi 4% din asigurarea volumului total al exporturilor ucrainene si vor impulsiona ritmurile de crestere a acestora cu 3% anual (333,5 mil. EUR).

Totodata, autoritatile intentioneaza sa faciliteze accesarea de credite pentru exportatori, prin intermediul bancii de stat, precum si sa compenseze, partial, dobanzile datorate pentru acestea, ceea ce presupune constituirea de rezerve in valoare de 13,8 mil. EUR la bugetul de stat.
Totusi, expertii considera ca acoperirea partiala de catre stat a primelor de asigurare poate fi apreciata de catre specialistii OMC ca o practica de sustinere neloiala. De asemenea, companiile private de asigurare ar putea asigura aceste riscuri, situatie in care infiintarea unei companii de stat ar fi inoportuna.