1asig.ro
1asig.ro

Garantiile, motor de crestere pentru PLATINUM Asigurari

La noua luni de la lansarea produsului dedicat clientilor sai persoane juridice, polita de asigurare de garantii a devenit unul din cele mai importante motoare de crestere ale companiei de asigurari PLATINUM Asigurari-Reasigurari. Astfel, in primele trei trimestre ale anului 2011, compania a incheiat polite de asigurari de garantii in valoare totala de aproximativ 1,2 mil. EUR.

"Segmentele care au inregistrat in continuare cresteri sau cel putin mentinerea cifrei de afaceri sunt cele atasate contractelor de achizitii publice si in special cele legate de proiecte de infrastructura care beneficiaza de finantari, nu doar de la bugetul de stat, ci si din fonduri europene. Toate aceste proiecte pe care se concentreaza jucatorii din piata in contextul unor finantari din ce in ce mai reduse ale zonei private, din cauza crizei economice actuale, implica depunerea de garantii in favoarea beneficiarului. In conditiile in care accesul la lichiditati al companiilor este din in ce in ce mai scazut, blocarea sumelor si a activelor in Scrisori de Garantie Bancara poate pune o presiune puternica asupra operatorilor economici, si asa afectati de criza. Alternativa cea mai avantajoasa, facilitata de legislatia in vigoare, este cea de a depune o polita de asigurare de garantie in locul scrisorilor de garantie bancara", a declarat Anca BABANEATA, CEO, PLATINUM Asigurari.

"Ne bucuram ca am putut nu doar sa intelegem aceasta nevoie a pietei, dar si sa venim cu o gama de produse de asigurare dedicata acestui sector si cu un pachet de servicii care nu doar reduc din presiunea financiara existenta, dar si optimizeaza sansele companiei de a participa la mai multe licitatii, de a castiga mai multe contracte, de a creste", a adaugat CEO-ul companiei.

In primul semestru al anului 2011, asigurarile de garantii au inregistrat un volum de prime brute subscrise de 9,8 mil. EUR, conform INSURANCE Profile, ceea ce reprezinta o crestere de aproximativ 60% fata de aceeasi perioada a anului 2010. In acest context, PLATINUM Asigurari este unul din primii jucatori de pe aceasta piata ca volum al politelor subscrise din totalul pietei de asigurari de garantii din Romania, in acest semestru.

Garantiile vin in sprijinul segmentului corporate in special al companiilor care participa la proceduri de achizitie publica, prin oferirea unui produs de asigurare care, pe langa protectia in asigurare, aduce o relaxare financiara, atat de necesara in contextul economic actual in care lichiditatile sunt foarte importante in conditiile ingreunarii procesului de creditare.

Pentru anul 2011 valoarea totala a achizitiilor publice este estimata la 20 mld. EUR, sumele fiind defalcate dupa cum urmeaza: 7 mld. EUR achizitii de bunuri si servicii, 8 mld. EUR lucrari de investitii, 5 mld. EUR comenzi venite din partea companiilor de stat.

Achizitiile publice reprezinta in medie 10% din PIB, existand aproximativ 18.000 de autoritati contractante (beneficiari) si peste 35.000 de operatori economici care au ofertat pentru contracte de achizitie publica.

Asigurarile de garantii se adreseaza tuturor societatilor comerciale care doresc sa participe la proceduri de achizitie publica, dar si persoanelor juridice care stabilesc relatii contractuale cu institutii publice sau cu entitati care, desi nu sunt autoritati contractante, sunt obligate conform legii sa deruleze procedura de achizitie publica. Achizitiile publice implica constituirea de garantii privind indeplinirea obligatiilor contractuale care constau in executia de lucrari publice, furnizarea de produse si servicii (lucrari de constructie, furnizare de servicii IT, turism, consultanta in management, consiliere juridica, achizitii de bunuri etc.).

Principalele tipuri de garantii (bond-uri) incheiate de PLATINUM Asigurari-Reasigurari sunt cele de Participare la licitatie (Bid Bond), Returnare Avans (Advance Payment Bond), Buna Executie (Performance Bond), Pentru perioada de garantie / Notificare a defectelor (Maintenance Bond).