1asig.ro
1asig.ro

EXCLUSIV: Schimbari de ierarhie la nivelul pietei de brokeraj. Vezi Top 20 brokeri de asigurare pentru primele noua luni ale anului!

Potrivit rezultatelor financiare transmise de 82 de companii de brokeraj in asigurari pentru insuranceprofile.ro, la nivelul primelor noua luni ale anului curent s-au produs schimbari notabile la varful clasamentului, comparativ cu ianuarie-septembrie 2011. Astfel, pe fondul unei cresteri de peste 15,8%, ocupanta locului secund de anul trecut trece pe prima pozitie, fiind "ajutata" si de o scadere importanta a volumului de intermedieri a fostului lider.

Cu un volum total al afacerilor de peste 38 mil. EUR, in crestere cu circa 16% fata de 3T/2011, MARSH Romania se regaseste pe prima pozitie, consolidandu-si aceasta pozitie castigata inca din primul trimestru al anului curent. MARSH Romania devanseaza, cu circa 7,3 mil. EUR, PORSCHE Broker, liderul anului precedent.

UNICREDIT Insurance Broker si-a pastrat a treia pozitie, in pofida unei scaderi a volumului de prime intermediate de 15,7%, fiind urmat la o distanta minima de SAFETY Broker, companie care a cunoscut una dintre cele mai spectaculoase cresteri din Top 10: prime intermediate de 24 mil. EUR, in crestere cu 42,5%. Totodata, cota de piata a SAFETY Broker s-a majorat de la circa 3% (la 30 septembrie 2011), pana la 4,3% in 3T/2012. In acelasi timp, conform situatiilor financiare centralizate pana la aceasta data, DESTINE Broker completeaza Top 5, devansand AON Romania.

Totodata, primele cinci companii au generat circa un sfert din totalul pietei de brokeraj, in vreme ce afacerile Top 10 (completat de AON Romania, TRANSILVANIA Broker, PIRAEUS Insurance Broker, AIR Broker si GRAS SAVOYE Romania) insumeaza putin peste 900 mil. lei, echivalentul a circa 36% din totalul de 2,5 mld. EUR cat a fost piata la finalul lunii septembrie.

Rezultatele integrale ale pietei asigurarilor din Romania le veti gasi in exclusivitate in urmatorul numar al Publicatiei de Specialitate INSURANCE Profile, care va aparea in prima jumatate a lunii decembrie.



PROMO