Daniel TUDOR va demisiona de la 1 februarie din functia de
Director General al ARDAF, conducerea executiva a societatii
revenind celor doi Directori Generali Adjuncti - Adina
BACIOIU si Dan BORDEANU, informeaza un raport remis Bursei
de Valori Bucuresti. Daniel TUDOR isi va exercita in continuare mandatul de Presedinte al Consiliului de Administratie al ARDAF, fara a fi implicat in managementul executiv al companiei.
Acesta a fost ales la conducerea ARDAF la inceputul anului 2007, pe o perioada de doi ani, mandatul urmand a expira in prima parte a lunii februarie.
Infiintata in 1992, ARDAF va fi preluata de GENERALI PPF Holding, care a anuntat la sfarsitul lui iunie ca va cumpara la pachet societatile ARDAF si RAI, printr-un acord incheiat cu fondul de investitii PPF Investments, tranzactie potrivit careia urma sa controleze 72,7% din ARDAF si 99,9% din RAI.
La finalul primelor trei trimestre din 2008, ARDAF ocupa locul 10 in clasamentul asiguratorilor din Romania, cu prime brute subscrise in valoare de 285,7 mil. lei (78,5 mil. EUR) si o cota de piata de 4,27%.
