Luni se desfasoara cea de-a VIII-a editie a ICAR - Forumul
International al Riscurilor Catastrofale, sub genericul "Asigurarile de
locuinte la ora bilantului". In asteptarea evenimentului, Cristian
FUGACIU, Director General, MARSH Romania, unul dintre Partenerii
Forumului, a declarat:"Cred ca este important sa avem o vedere de ansamblu, de nivel mondial, pentru a intelege cum sunt corelate toate pietele si evenimentele catastrofale. Sunt sigur ca specialistii invitati sa explice toate fenomenele implicate vor reusi sa creasca nivelul de intelegere asupra fenomenelor naturale si a celor economice care influenteaza direct piata locala de asigurari property".
In cadrul ICAR 2011 se va analiza evolutia pietei de profil pe segmentul asigurarilor de locuinte, cu accent pe tendintele care se manifesta in acest moment si pe eforturile pe care companiile de profil le pot depune pentru imbunatatirea rezultatelor.
"Inca de la inceputul anului s-a vazut ca asiguratorii si brokerii din zona de retail au reusit sa creasca volumul subscris si intermediat pe acest segment, contracarand astfel scaderea de pe segmentul persoanelor juridice. Faptul ca pana la jumatatea anului avem un rezultat pozitiv este datorat in principal lor. In alta ordine de idei, cred ca segmentul property este unul in care preturile sunt extrem de competitive. Insa nu stiu cat timp mai poate dura aceasta situatie, mai ales in contextul in care, la un moment dat, costurile reasigurarii vor creste", a continuat Cristian FUGACIU.
MARSH este un nume cunoscut in piata de profil din Romania, unul dintre segmentele de nisa pe care compania are rezultate foarte bune fiind asigurarile pentru cladiri de birouri si ansambluri comerciale.
"Asigurarile pentru ansamblurile comerciale sau dedicate spatiilor pentru birouri sunt in atentia noastra de mai multi ani, intrucat a fost o piata extrem de dinamica. Chiar daca evolutia acestui segment nu mai este la fel de intensa ca acum cativa ani, noi vedem inca o oportunitate in a arata cat mai multor jucatori din aceasta piata valoarea adaugata MARSH. Conditiile actuale ale pietei pentru acest segment sunt favorabile intermedierii si consultantei oferite de un broker de talia noastra. MARSH se poate mandri cu portofoliul sau in acest domeniu, avand in prezent drept clienti cateva dintre investiile private foarte importante din Romania", a completat liderul MARSH Romania.
Pentru detalii cu privire la tematica si programul ICAR 2011, click aici.
