1asig.ro
1asig.ro

Comisia Europeana vrea sa sporeasca competentele entitatilor de supraveghere a pietelor financiare

Cele trei entitati europene de supraveghere din domeniul financiar, EBA - Autoritatea Bancara Europeana, ESMA - Autoritatea Europeana pentru Piete de Valori Mobiliare si EIOPA - Autoritatea Europeana pentru Asigurari si Pensii Ocupationale, ar putea beneficia de competente sporite, conform unei analize a Comisiei Europene.

Aceasta este primul raport complet asupra noii arhitecturi de supraveghere financiara, de la infiintarea acestuia in 2011, procedura ce trebuie reluata la fiecare 3 ani.

Analiza explica faptul ca cele trei entitati au avut rezultate bune, insa, "pe termen lung, ar trebui sporita competenta acestora pentru a lua decizii in interesul intregii Uniuni Europene".

De asemenea, "EBA, ESMA si EIOPA trebuie sa acorde o atentie sporita problemelor legate de protectia consumatorilor si investitorilor si sa se concentreze pe convergenta supravegherii", se mai arata in concluziile Comisiei Europene.

Printre recomandari se mentioneaza si ca "entitatile de supraveghere sa detina acces direct la datele necesare pentru a-si exercita atributiile".

Efectele unor astfel de schimbari ar putea fi scaderea competentei autoritatilor nationale, care, in prezent, sunt singurele care pot dispune masuri asupra companiilor active pe o anumita piata.

Nu in ultimul rand, se are in vedere o revizuire a modalitatii de finantare a celor trei supraveghetori comunitari. In prezent, banii necesari provin in proportie de 40% de la bugetul Uniunii Europene si restul de la guvernele tarilor membre, insa Comisia recomanda ca acestea sa se finanteze din taxe aplicate entitatilor supravegheate.

Recomandarile Comisiei Europene vor trece mai departe spre dezbateri catre tarile membre, dar si catre Parlamentul European.

Click aici pentru raportul Comisiei Europene.