1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Comisia Europeana estimeaza o scadere a economiei Romaniei, in acest an, la +2,6%, de la +4,2% cat prognoza in februarie

Dupa o crestere in 2021, PIB-ul Romaniei va incetini pana la 2,6% in 2022, desi in februarie era prognozat la +4,2%, pe fondul cresterii inflatiei care erodeaza venitul disponibil, iar invadarea Ucrainei de catre Rusia afecteaza segmentul economic, lanturile de aprovizionare si, in cele din urma, investitiile, conform previziunilor economice de primavara, ale Comisiei Europene.

Dupa socul pandemic initial, rata somajului s-a mutat treptat in cursul anului 2021 catre nivelurile din 2019. Tendinta a continuat si in acest an, in ciuda unor cresteri in lunile de iarna, iar rata somajului va ajunge la 5,5% in 2022 si 5,3% in 2023. Ocuparea totala a fortei de munca va creste modest, avand in vedere situatia demografica. Se estimeaza ca salariile nominale din sectorul privat vor creste odata cu inflatia, in timp ce cele din sectorul public vor creste mai putin dupa inghetarea din 2021.

In ceea ce priveste economia Uniunii Europene si a Zonei Euro, cresterea reala a PIB ar urma sa fie de 2,7% in acest an si de 2,3% in 2023, semnificativ mai mica fata de avansul de 4% prognozat in luna februarie pentru anul acesta, inainte de debutul razboiului din Ucraina, si 2,8% pentru anul viitor.

Potrivit raportului Comisiei Europene, inflatia din Zona Euro este proiectata la 6,1% in 2022, dupa care ar urma sa scada la 2,7% in 2023. Pentru 2022 in ansamblu, aceasta reprezinta o revizuire considerabila in crestere fata de Prognoza intermediara de iarna 2022 (3,5%). Inflatia este de asteptat sa ajunga la 6,9% in al doilea trimestru al acestui an si sa scada treptat ulterior. Pentru UE, se asteapta ca inflatia sa creasca de la 2,9% in 2021 la 6,8% in 2022 si sa scada inapoi la 3,2% in 2023.

Raportul Comisiei Europene