1asig.ro
1asig.ro
Castigul angajatilor din asigurari ...

Castigul angajatilor din asigurari si pensii private a revenit pe crestere in luna iunie 2020

5 min. / 1.540 cuvinte
Castigul salarial mediu al angajatilor din activitatea de (re)asigurari si pensii private a revenit pe crestere in iunie 2020 (+1,7%), dupa ce in luna anterioara scazuse cu peste 16%, conform datelor centralizate de INS - Institutul National de Statistica.

PROMO


Astfel, in activitatea de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), castigul mediu salarial net din iunie 2020 a urcat cu 97 de lei si a ajuns la 5.718 lei, fata de 5.621 lei in luna mai. Si castigul brut s-a majorat cu 2,1% (+196 lei) pana la 9.638 lei de la 9.442 lei in luna precedenta.

Fata de luna iunie 2019, castigul net a crescut cu 334 de lei in iunie 2020 (de la 5.384 lei), iar castigul mediu brut a urcat cu 556 de lei (de la 9.082 lei).



In activitatile auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, valoarea castigului net urcat cu 3,1%, pana la 3.895 lei, de la 3.778 lei in luna precedenta, in timp ce castigul brut a crescut cu 3,0%, la 6.500 lei, comparativ cu 6.311 lei in mai 2019.

Per total, in intermedieri financiare si asigurari, castigul salarial mediu net s-a majorat, in iunie 2020, cu 3,2% fata de luna mai, pana la 5.466 lei, de la 5.294 lei, iar castigul brut a crescut la nivelul de 9.179 lei, de la 8.880 lei.

La nivel national, in luna iunie 2020, castigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, cu 181 lei (+3,5%) mai mare decat in luna mai 2020. In acelasi timp, castigul salarial mediu nominal net a fost 3.298 lei, in crestere fata de luna precedenta cu 119 lei (+3,7%), potrivit INS.

Note:

Castigul salarial nominal brut cuprinde salariile, respectiv drepturile in bani si in natura cuvenite salariatilor pentru munca efectiv prestata (inclusiv pentru timpul lucrat suplimentar) potrivit formei de salarizare aplicata, sporurile si indemnizatiile acordate ca procent din salariu sau in sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele platite pentru timpul nelucrat (indemnizatiile pentru concediile de odihna si studii, zile de sarbatoare si alte zile libere, sumele platite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanta si alte sume platite din fondul de salarii conform actelor normative sau contractelor colective de 2 munca, sumele platite din profitul net si alte fonduri (inclusiv contravaloarea biletelor de valoare).

Castigul salarial nominal net se obtine prin scaderea din castigul salarial nominal brut a impozitului, contributiei salariatilor pentru asigurarile sociale de sanatate, contributiei individuale de asigurari sociale de stat si a contributiei salariatilor la bugetul asigurarilor pentru somaj.

527 accesari