1asig.ro
1asig.ro

CREDIT EUROPE Asigurari a achitat o despagubire de peste 5 milioane lei

CREDIT EUROPE Asigurari a achitat cea mai mare despagubire din istoria companiei, de 5,09 milioane lei, ca urmare a unui incendiu izbucnit la o fabrica de procesare a carnii din judetul Arges. Suma a fost achitata in doar 3 zile lucratoare de la data primirii cererii finale de despagubire, au mai mentionat reprezentantii CREDIT EUROPE Asigurari.

"Pentru noi, administrarea corecta a daunelor si achitarea rapida a despagubirilor agreate, indiferent de cuantumul acestora, au reprezentat dintotdeauna caracteristici definitorii. Mai mult, in cazul nostru, corectitudinea include un grad ridicat de flexibilitate, iar promptitudinea implica luarea tuturor masurilor logistice necesare; pentru acest caz, de exemplu, despagubirea a fost aprobata in avans, inainte de finalizarea investigatiilor oficiale privind cauzele si imprejurarile producerii incendiului care a generat pagubele, iar efectuarea platii in termenul mentionat a necesitat sosirea speciala in tara a Presedintelui Consiliului de Administratie. Practic, am dorit ca asiguratul sa evite experimentarea unor potentiale probleme financiare determinate de prelungirea investigatiilor oficiale, bazandu-ne pe buna credinta cu care presupunem ca au fost date declaratiile si furnizate documentele care au stat la baza instrumentarii si regularizarii", a declarat Radu MANOLIU, Director General Adjunct, CREDIT EUROPE Asigurari.

"Precizez, cu aceasta ocazie, faptul ca, pentru garantarea transparentei procesului de instrumentare si impartialitatii cu care sunt analizate solutiile tehnice si costurile aferente, am apelat si pentru aceasta dauna, ca si in cazurile precedentelor daune majore, la serviciile celei mai renumite companii independente specializate in constatarea si regularizarea daunelor non-auto: PAVALASCU Risk Consultants, unicul reprezentant acreditat de CRAWFORD & COMPANY pentru tara noastra si majoritatea tarilor din Peninsula Balcanica. Ca de obicei, am beneficiat de profesionalismul cu care reprezentantii acestei companii abordeaza expertizele necesare si analizeaza, impreuna cu asiguratii sau reprezentantii acestora, toate aspectele tehnice; profesionalismul constatat cu ocazia acestui gen de implicari a stat, de altfel, la baza extinderii colaborarii la nivelul intregului portofoliu de daune non-auto - majoritatea fiind constatate si unele regularizate de catre reprezentantii acestei companii", a adaugat Radu MANOLIU.