1asig.ro
1asig.ro

Brokerii in Buzau - "un rau necesar"?

Dezvoltarea pietei de brokeraj din judetul Buzau este ingreunata de insuficienta colaborare cu companiile locale de profil si slaba cultura de asigurari a populatiei.
Aceasta este una dintre concluziile desprinse cu prilejul "Zilei Asigurarilor", eveniment devenit deja traditional in cadrul vizitelor Programului "Unde Ma Asigur?" organizate in judetul Buzau.

Printre subiectele dezbatute in cadrul acestei intalniri s-au numarat si situatia pietei locale de asigurari, colaborarea intre asiguratori si brokeri, relatia dintre asiguratori si prestatori de servicii precum si perspectivele de echilibrare si diversificare a portofoliului companiilor de asigurari.
Astfel, liderii sucursalelor si agentiilor locale de asigurari si-au aratat disponibilitatea de a extinde colaborarea cu brokerii, insa afirma ca piata judeteana de intermediere este inca subdezvoltata pe plan local.

"Brokerajul trebuie sa fie o interfata intre companiile de asigurari si clienti; suntem dispusi sa colaboram", a declarat Daniel TUDOROIU, Director Agentie ASIBAN, Buzau.
In acelasi timp, "brokerii trebuie sa devina mai profesionisti si mai bine pregatiti si nu doar simpli intermediari", a precizat Eugenia BOTEZ, Director Agentie BT Asigurari, Buzau.

In replica, reprezentantii societatilor de brokeraj prezente la intalnire au subliniat necesitatea colaborarii cu asiguratorii, dar si probleme legate de mentalitate: "Din pacate, companiile de asigurari nu ne privesc ca pe niste parteneri de afaceri, ci mai degraba ca pe niste agenti proprii. Partea de consultanta, atat de necesara in activitatea de brokeraj in asigurari, nu este luata deloc in considerare", a comentat Camelia PODARU, Broker Partener, ASIDAC.

Un alt subiect abordat a fost strans legat de relatia dintre asiguratori si prestatorii de servicii. Ca in multe alte zone ale tarii negocierile dintre cele doua parti sunt foarte incordate. "Trebuie tinut sub control atat pretul manoperei cat si pretul pieselor de schimb. Supraaglomerarea service-urilor face ca volumul despagubirilor sa fie intr-o continua crestere", a precizat Loredana TRUTULESCU, Director Sucursala OMNIASIG, Buzau.

Pe de alta parte, "cheia relatiei cu service-urile auto este o buna negociere a contractului", a adaugat Polixenia ANGHEL, Director Sucursala ALLIANZ-TIRIAC, Buzau.
Oricare ar fi problemele pe plan local, atat asiguratorii cat si brokerii au cazut de acord ca colaborarea in interiorul pietei este cheia succesului, scopul principal fiind cresterea gradului de educare a populatiei si satisfacerea la maxim a nececesitatilor acestora.