Primul trimestru al anului in curs a adus prima scadere a afacerilor liderului pietei de asigurari din Romania. Astfel, veniturile din subscrieri ale ALLIANZ-TIRIAC in T1 s-au redus la 351,3 mil. lei, cu 4,5% mai putin fata de primele trei luni din 2008. "Volumul afacerilor societatii a evoluat in acelasi sens cu tendinta inregistrata la nivelul intregii piete de asigurari care, foarte probabil, va evidentia o contractie a veniturilor din prime brute subscrise", au precizat reprezentantii companiei.
Pe segmentul asigurarilor generale, subscrierile au scazut cu 5,4%, la 323,5 mil. lei, de la 342 mil. lei in T1/2008, iar clasele de asigurari auto, care detin ponderea principala in portofoliul non-life al ALLIANZ-TIRIAC, au evoluat diferit. Astfel, segmentul CASCO s-a contractat cu 2,2% la 182,5 mil. lei, pe fondul stoparii dezvoltarii parcurilor auto, precum si al rezilierii inainte de scadenta a politelor de asigurare de avarii si furt corespunzatoare contractelor de leasing denuntate, al caror numar este in crestere.
Totodata, programul de ofertare segmentata prin corelarea tarifelor cu profilul de risc al soferului si cu caracteristicile masinii, unul dintre cele mai competitive de pe piata, a generat o crestere usoara a afacerilor pe clasa RCA, de 1,4%, pana la 68,7 mil. lei, in primele trei luni ale lui 2009.
In ceea ce priveste afacerile pe asigurari de viata, ALLIANZ-TIRIAC a crescut cu 7,4%, pana la un nivel de 27,8 mil. lei in primul trimestru, fata de 25,9 mil. lei in perioada similara a anului precedent.
Profitul operational al ALLIANZ-TIRIAC aferent primului trimestru al anului curent a fost de 5,2 mil. lei, din care 3,1 mil. lei pe segmentul asigurarilor generale si respectiv 2,1 mil. lei pe segmentul asigurarilor de viata.
Pentru anul precedent, rezultatele auditate ale ALLIANZ-TIRIAC indica un profit brut de 35,32 mil lei, in scadere cu 16% fata de 2007.
In ceea ce priveste cifra de afaceri din 2008, ALLIANZ-TIRIAC a subscris prime brute totale in valoare de 1,38 mld. lei, in crestere cu 150 mil. lei, adica 12,1%, fata de anul anterior. Astfel, subscrierile din asigurari generale au generat venituri de 1,28 mld. lei (92,4% din total), restul de 105,6 mil. lei (7,6% din total) reprezentand venituri din activitatea de asigurari de viata, ambele segmente terminand anul pe crestere - 12,4% si, respectiv, 14,7%.
"ALLIANZ-TIRIAC a reusit sa imprime o tendinta de reducere a daunalitatii pentru portofoliul propriu de asigurari auto, incepand din 2006, odata cu introducerea sistemului de segmentare a ofertei, care coreleaza riguros prima de asigurare cu profilul de risc al clientului. In plus, in 2008 a fost implementat un nou sistem de solutionare a daunelor auto, care permite un control mult mai strict al cheltuielilor cu despagubirile. Impreuna, aceste programe si-au dovedit eficacitatea", a mentionat Cristian CONSTANTINESCU, Directorul General al ALLIANZ-TIRIAC Asigurari.
Rezultatul tehnic s-a imbunatatit pe segmentul asigurarilor generale, evidentiind o crestere de aproape 50%, de la 12,8 mil. lei in 2007, la 19,1 mil. lei in 2008.
"La fel ca intreaga piata a asigurarilor, resimtim efectele crizei, insa suportam mult mai bine presiunile generate de deteriorarea conditiilor de piata", a comentat Directorul General al companiei.
"Pe pietele din intreaga lume - iar Romania nu face exceptie -, pe fiecare sector in parte, asistam la o reasezare a sistemelor de valorizare a afacerilor. Siguranta financiara, dezvoltarea echilibrata si profitabila a operatiunilor vor prevala in determinarea valorii unei companii", considera Cristian CONSTANTINESCU.
