550 mil. EUR a fost valoarea totala a primelor intermediate de societatile de brokeraj in asigurare in primele noua luni ale anului curent, arata cifrele preliminare centralizate de INSURANCE Profile. Comparativ cu ianuarie-septembrie 2010, cand brokerii au intermediat circa 555 mil. EUR, piata de profil s-a diminuat cu circa un punct procentual.Totusi, in pofida acestei stagnari, piata de brokeraj in asigurari a reprezentat 38% din totalul pietei de profil, procent mentinut pe fondul deprecierii mai accentuate a pietei asigurarilor (-3,5%).
Dintre clasele de asigurari generale, asigurarile auto (CASCO si RCA, insumate) si-au mentinut ponderea majoritara in totalul afacerilor brokerilor, de 72% (398 mil. EUR), din care circa 41% (228 mil. EUR) aferente asigurarilor facultative CASCO. Per total, companiile de brokeraj au intermediat mai bine de jumatate (circa 52%) din totalul asigurarilor auto incheiate in 3T/2011 (60% din totalul asigurarilor CASCO, respectiv 46% din totalul asigurarilor RCA).
La nivelul intregii piete, comparativ cu 3T/2010, ierarhia societatilor alcatuita dupa volumul de prime intermediate nu a suferit schimbari la varful clasamentului, arata datele provizorii centralizate de INSURANCE Profile. Singura exceptie notabila este SAFETY Broker, care a realizat o dublare a volumului de prime intermediate, urcand pe pozitia 5 in clasamente.
Potrivit estimarilor INSURANCE Profile, "brokerii life" au intermediat prime de asigurare in valoare de 15,6 mil. EUR, echivalentul a 2,9% din totalul pietei. Topul companiilor alcatuit pe acest segment de piata indica, pe primele trei locuri, societatile KUNDEN Broker (4,3 mil. EUR), PIRAEUS Insurance Broker (1,3 mil. EUR) si, potrivit estimarilor, MARSH Romania (circa 1 mil. EUR).

